Tupeu de "băiețași"

de Cosmin ZAPOROJAN Marţi, 07 August 2007 706
"N-am venit să vorbesc aiurea cum cred unii băiețași Nici să fac pe impresarul, am tupeu de borfaș…" Muzica trupei "La Familia" seamănă din ce în ce mai mult cu scenariul după care capii consiliului județean regizează una dintre cele mai proaste piese din acest mandat: distrugerea culturii constănțene. În duet, Nicușor Constantinescu și Zgabercea se mișcă în ritm, făcând în ciudă sutelor de artiști pe care i-au lăsat pe drumuri. Ce știu ei, actorii, despre artă pe lângă marele impresar Zgabercea, ridicat de la profesia de cameraman la cea de diriguitor al culturii tomitane. Vai de capul ce nu se pleacă în fața tupeului "cultural" al celor doi "băiețași" de la județ. Cel mai bine o știu actorii și angajații fostelor teatre "Fantasio" și "Ovidius". În urmă cu trei ani, președintele CJC inițiază o hotărâre șoc, orchestrată de bunul său prieten și fin, Zgabercea. Se desființează cele două teatre constănțene, iar în locul lor ia ființă o instituție mutant: Teatrul Național Constanța. Au dat dracului toată faima, succesele și realizările unor instituții ce au muncit zeci de ani pentru prestigiu și glorie. Dar nu a fost tot. Peste o sută de actori și alți angajați au fost lăsați pe drumuri, fiind concediați nelegal, după cum instanța de judecată a dovedit mai apoi. Curtea de Apel de la Iași a anulat hotărârea de desființare a celor două teatre, dispunând revenirea la vechea formă de organizare. Constantinescu și Zgabercea nu și-au putut găsi însă liniștea. Așa că, în loc să reînființeze Fantasio și Ovidius, dispun crearea unei noi instituții: Teatrul de Stat Constanța. Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Șomerii culturii constănțene tot pe drumuri au rămas, iar decizia judecătorilor a fost luată la mișto. Așa că s-a ajuns, exact ca acum trei ani, tot în instanță. Iar artiștii tot pe drumuri, iar Constanța tot fără cultură… De data asta, artizanii reorganizării au găsit și un vinovat, dușman al poporului și al artiștilor: prefectul Dănuț Culețu. A avut tupeul să notifice hotărârea CJC, care dispunea înființarea Teatrului de Stat Constanța, ca fiind nelegală. Inclusiv decanul Baroului Constanța, avocatul Ion Popescu, a reclamat nelegalitatea hotărârii consiliului județean. Nu s-a schimbat nimic, însă. Vinerea trecută, în timp ce actorii erau dați afară în stradă din Teatrul Fantasio, la fața locului și-a făcut apariția și Cristian Zgabercea. Umil, prietenos, avea sfaturi pentru fiecare, explicând cu generozitate cum a făcut prefectul de au ajuns artiștii în stradă. Mai mult, culmea tupeului, îi învăța pe liderii actorilor pe cine să trimită la prefect pentru discuții. "Fii deștept. Ia-l pe SLI (n.r. – Sorin Lucian Ionescu, membru PSD, un apropiat al lui Nicușor Constantinescu) la discuțiile cu prefectul. Sau măcar pe Caragea. Ăștia știu legile, știu totul", îl sfătuia Zgabercea pe Liviu Manolache. După ce au distrus cultura constănțeană, acum, pozează în apărătorii drepturilor actorilor. Încă ceva: Oricât de tari și șmecheri se cred cei din Consiliul Județean, inclusiv purtătorul de cuvântul al instituției, constănțenii și ziariștii nu sunt nici proștii lor, nici masa lor de manevre propagandistice. Domnul Moldovanu, angajat cu simbrie din bani publici la mai marii CJC, ne trimite pe e-mail o poză cu afișul uriaș pus pe Teatrul Fantasio, pe care scrie mare: "Instituție de cultură închisă abuziv de prefectul Dănuț Culețu". Moldovanu ține să ne precizeze că poza este de la protestul angajaților Teatrului de Stat Constanța. Ce nu știe individul este că actorul Liviu Manolache, liderul artiștilor constănțeni, a trimis încă de dimineață comunicate de presă și precizări în redacțiile ziarelor constănțene: "benerul ce a fost pus pe Teatrul Fantasio NU este opera salariaților și nici dorința lor". "Ba, mai mult, stăm și ne crucim cum o firmă de pază stă de vineri și veghează cu strășnicie acel bener. Este de râsul curcilor, numai că noi nu o să ne amestecăm în acest joc. Noi dorim TEATRU pentru civilizația Constanței și pentru nevoia de dezvoltare a culturii acestui oraș, rămas în coada orașelor, ce cu mare dinamică, au înțeles necesitatea dezvoltării vieții culturale", mai spune Liviu Manolache. Așa că pușchea pe limbă, domnule Moldovanu, cu tot cu tupeul șefilor dumitale.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei