Un fund de ponei roz

Comisia de Cultură a Senatului a făcut mare tam-tam zilele astea pe marginea expoziției estivale "Libertate pentru leneși", organizată la New York de Institutul Cultural Român. Distinșii senatori n-au stat prea mult pe gânduri când a fost vorba să acuze ICR, să-l conteste pe Patapievici, să critice, din postura lor de meschini, mediocri sau chiar ratați critici de artă tablourile celor trei artiști. Așa cum știm probabil cu toții, parlamentarii (pe care n-am să-i numesc "ai noștri", pentru că eu nu mi-i asum) au talente ascunse, veleități de artiști plastici, vaste cunoștințe în ale picturii, nebănuite plăceri de a amesteca nuanțele, culorile, de a se juca cu formele (?!?). Ei le știu pe toate, le-au învățat în anii în care au tocit plușul fotoliilor din Parlament, în vremurile în care, citind ziare sau conversând pe Mess, le rămâneau urme de pufuleți la gură.

Ce mi se pare jenant și rușinos e faptul că unica "voce" contestatară în ceea ce privește lucrările expuse la New York a venit cu argumente care (nici de data asta nu vă rog să mă scuzați) frizează absurdul. Cică prin lucrările expuse, cei trei artiști și, implicit (sau mai ales), Institutul Cultural Român s-ar face vinovați de fascism, antisemitism și pornografie.

Menționez că nu m-au dat pe spate controversatele tablouri, la fel cum nici poneiul roz, cu zvastica sub coadă, nu mi s-a părut că ar simboliza cine știe ce. Dar pentru că nu sunt nici pictor, nici alt gen de artist plastic și, cu atât mai puțin, critic de artă, mă limitez la observații personale, pe care nu le transform în literă de lege.

Ceea ce mă dezgustă, însă, este abjecta cascadă de catalogări și opinii în care senatorii din Comisia de Cultură s-au aruncat. Sunt convinsă că n-au tremurat niciodată în fața "Creării lui Adam", a lui Michelangelo. Cum adică unde au văzut-o? La Vatican, desigur, într-una dintre deplasările în interes de serviciu, atunci când îi reprezentau și pe cerșetorii care inhalează aurolac și, în egală măsură, pe susținătorii lui Iliescu. (N.B.: Ion Iliescu e cel care a sesizat "nerușinarea" expoziției organizate de ICR).

Mie bălăcăreala asta mi se pare mai mult un scenariu de ordin politic, decât cultural. Vezi, Doamne, expoziția ar fi costat enorm, sunt bani publici, iar pentru un căluț care aduce atingeri de ordin moral și religios evreilor ar fi prea mult. Unde mai pui că niște elemente de pornografie nu dau bine imaginii externe a României. În calitate de pudibonzi cu orizonturi extrem de înguste, senatorii români au ieșit la rampa înaltă a artei. Mă mir că nu li face rău de la atâtea simboluri, mă minunez că atâtea subtilități

nu-i amețesc. În altă ordine de idei, banii publici sunt vânturați încolo și-ncoace, fără ca "poporului" să i se explice prea multe. Când intervine însă cultura… ei, asta e prea de tot: ce atâtea expoziții pentru brand-ul de țară? Ce atâtea laude și cronici pozitive din partea americanilor și chiar a evreilor? Ce știu ei de Holocaust?! Bine că știu parlamentarii, bine că au reținut, din toată povestea asta, un fund de ponei roz. Cu siguranță că libertatea nu-i pentru ei. Prea îi apasă.