Aurolacul stă pe jos, în hainele lui murdare, cenușii, rupte. În timp, a devenit și el cenușiu, asortându-se într-un mod cinic cu disperarea fiecărei zile și cu trotuarele jegoase ale Constanței. Punga cu aurolac e cel mai bun prieten al lui. Nu deranjează pe nimeni, nici măcar nu ridică ochii din pământ și îmi imaginez că de acolo, de jos, tot ce vede sunt pantofii, cizmele, adidașii cu sclipici ai celor mai norocoși decât el. Dar universul lui amărât e "updatat" odată cu scuipatul pe care un dobitoc i-l aruncă din mers.
- Publicitate -
Doi cretini care se grăbeau să vadă pe undeva meciul România-Serbia au trecut sâmbătă seara pe lângă un aurolac, un om al străzii, care dormea pe o plapumă grena pe care a primit-o, probabil, de pomană și, pentru că n-aveau ce face, l-au scuipat. Pur și simplu.
- Ce i-ai făcut, mă?, întreabă cel mai… "cu capul pe umeri".
- Ce, mă, ce? Ce i-am făcut?! Un scuipat, atâta tot.
Aveam impresia (nu știu ce-o fi fost cu mine) că sunt un om al zilelor mele sau, mă rog, al zilelor noastre. Că sunt din ce în ce mai puține lucruri sau fapte sau oameni care mă pot scârbi în halul în care a făcut-o individul ăla. Nu-mi fac iluzii cum că am trăi într-o Românie așezată, logică, fără paradoxuri dureroase, fără crize permanente. Ceea ce avem este, de fapt, o caricatură în care convingerile pedagogice învechite, închistate fac încă legea prin unele școli și în care vibrația bunului simț este "old fashioned".
Nu, noi nu adoptăm idealuri de împrumut, suntem grozavi, victime ale istoriei (da, da, da, vechea poveste), care poartă stigmatul unei culturi mici din sud-estul Europei. La noi, justificarea crizei nu se face prin profunzimea, ci prin permanența ei. O vom duce într-o "creștere negativă" (noua expresie "diplomatică" la modă, un fel de eufemism forțat pentru "ceea ce se întâmplă acum este un dezastru") până atunci când, la Paștele Cailor, vom deține supremația politică a Europei. Până atunci, însă, ne vom strădui să "brenduim". To brand or not to brand, aceasta este întrebarea!
Păi în condițiile astea eu zic să "brenduim" toate flegmele de zi cu zi ale tâmpiților care găsesc, în orice, un pretext pentru dezgust și o scuză pentru ratare. Să scuipăm tot ce ne displace, tot ce ne repugnă, tot ce ne provoacă greața în fiecare zi. Să găsim în lamentațiile în care agonizează România o justificare pentru ieșirile violente și manierele de grotă și, cel mai important, să aplicăm pornirile astea de babuin pe oameni lipsiți de apărare. Să facem, așadar, front comun împotriva stării de normalitate și a civilizației.
- Ce să "brenduim", mă?
- Un scuipat, atâta tot…
