Joi, 04 Iunie 2026

Un simpatic exces de zel

de Paul NĂSĂUDEANU Joi, 07 August 2008 723 2 min citire
Dimineață, la ora 9, vreo 20 de oameni se învârt în terminalul magnificului nostru aeroport Mihail Kogălniceanu. Zece dintre ei fac parte din personal, restul sunt pasageri.
La ora 9:30, un micuț Boeing 737 trage în fața terminalului, la o distanță de vreo 50 de metri. Pasagerii ies din aeroport și se urcă într-un autobuz. Durează cam 5 minute să urce toți și să își aleagă locurile.
Autobuzul pornește încet, ca și cum ar avea în față o cursă Madrid – Moscova. Întoarce cu greu iar apoi demarează în forță și, peste fix 5 secunde, ajunge la avion. Pasagerii coboară și se urcă agale în aeronavă. Un trenuleț tipic de aeroport trage lângă avion și se descarcă vreo șase genți. Ca la carte.
Acum, chiar e nevoie de așa ceva? Merită să consumi motorina de pomană, când pasagerii ar fi ajuns în 30 de secunde la avion?
E firesc așa ceva la aeroportul JFK din New York, la Heathrow în Londra sau la Frankfurt am Main în Germania, unde aterizează 500.000 de avioane pe an și prin care trec peste 60 de milioane de oameni.
Nu ar fi locul în care ai vrea să vezi pasageri plimbându-se pe pistă. Mai aterizează un Antonov 225 cu o anvergură a aripilor de 88 de metri, care face un zgomot atât de mare încât zici că a dat Dumnezeu drumul la subwoofer, trec vreo două-trei Boeing 747 unul după altul și decolează încă un Hercules. Ai fi zburat de pe planetă acolo. De aceea se folosesc autobuzele și mergi chiar și 30 de minute până la avion, asta dacă nu te poți îmbarca direct.
Dar la Mihail Kogălniceanu, care este cam cât baia Terminalului 1 de la JFK (sunt 8 în total), e de-a dreptul amuzant să vezi cum merg oamenii preț de cinci secunde cu autobuzul. OK, faci asta dacă plouă torențial sau dacă vântul e prea puternic. În orice alte condiții, e deja o încercare clasică de a fi mai catolic decât papa.
Într-un fel, e de apreciat că se încearcă europenizarea traficului de pasageri, însă mai bine continui să lucrezi la alte aspecte: parcări mai bune, tranzit mai eficient între aeroport și oraș, servicii complexe și tot așa.
Oricum, aș alege oricând să merg cu autobuzul pe pistă, decât să mă înghesui cu toți turiștii în 100, să fac 30 de minute cu 43/42-ul de la Dacia la Tomis IIII sau să mor sufocat în tramvaiele de mâna a treia care circulă pe Soveja.
Taguri
Articolul anterior Romanian stocks appreciate on closing on BSE, following good evolution of financial companies
Articolul următor Shut up and drive!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei