Prezent la postul de televiziune Antena 3, ministrul
Educației Sorin Cîmpeanu a făcut declarații în legătură cu concursul pentru
ocuparea funcției de director și director adjunct.
- Publicitate -
„Avem în vedere un calendar care să demareze cu data de 14
septembrie, imediat după începerea școlii. Să aibă o probă scrisă în 15 octombrie,
după care să se deruleze probele de interviu astfel încât să avem numirile
făcute între 20 și 22 decembrie, cu începere din semestrul al II-lea al anului
școlar 2021-2022, cu data de 10 ianuarie".
Reamintim că astăzi s-a încheiat dezbaterea publică pe marginea Proiectului de Metodologie privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea
funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar și anexele (calendar + bibliografie concurs).
Pe 16 iunie urmează să aibă loc Comisia de Dialog Social, prilej cu care unde
va fi propusă o variantă actualizată a regulilor pentru examen și concurs.