16 tineri din toată lumea vizitează Constanța, însoțiți de voluntari TEAM

de Simona ANGHEL Marţi, 28 Februarie 2017 391
Asociația Together Everyone Achieves More organizează, zilele acestea, activitățile din cadrul proiectului internațional "Tineri de pretutindeni", aflat la cea de-a III-a ediție - proiect realizat fără fonduri europene - la care vor avea ca oaspeți 16 tineri din: Italia, Polonia, România, China, Japonia, Slovenia, Israel, Ungaria, Insulele Cayman, Pakistan, Germania, Hong Kong, Singapore, Marea Britanie, Canada, Africa de Sud. Aceștia sunt cazați la familii ale voluntarilor români și sunt veniți să cunoască România altfel.
După ce ieri, în curtea Școlii Gimnaziale nr.18 "Jean Bart" a avut loc Crosul gogoșilor, prilej de întâlnire a elevilor școlii cu acești tineri, precum și cunoașterea sistemului de învățământ românesc, astăzi, între orele 14-15, la Colegiul de Arte "Regina Maria", este programat un dialog cu elevii claselor a IX-a, prezentarea sistemului de învățământ UWC.
Mâine, de 1 martie, programul va debuta cu o activitate la Creșa nr. 5 începând cu ora 10,30, urmată de o dezbatere pe tema corupției și a reacției stradale a populației în România - "Manipulare sau spirit civic?", la care participă mai mult de 30 de tineri, găzduită de restaurant "Sport", începând cu ora 14.
Cea de-a treia zi de experiență constănțeană pentru cei 16 tineri se va încheia cu o seară culturală, începând cu ora 17, la Colegiul de Artă "Regina Maria". 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei