242 de candidați s-au retras din examenul de titularizare

de Cuget Liber Marţi, 20 Iulie 2010 395
În perioada 22-23 iulie se desfășoară prima etapă de repartizare, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin nota 7,00 pe pos-turile didactice/catedrele vacante titularizabile. În urma evaluării lucrărilor celor 1.168 de candidați care au susținut concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, s-au obținut următoarele rezultate: 881 de candi-dați au obținut note mai mari sau ega-le cu 5, 429 de candidați au primit note mai mari sau egale cu 7 și 257 au obținut note sub 5. Doi candidați, care au susținut proba la Educație muzicală și Muzică instrumentală, au primit nota 10. Din cei 1.410 candidați prezenți la concurs, 242 s-au retras din examen, după o oră, conform prevederilor metodologice, invocând motive personale sau medicale. 30 de lucrări au fost anulate din motive diverse: înscrierea numelui în afara spațiului care s-a sigilat, semne distinctive pe foile de concurs, completarea celei de-a doua foi de examen cu datele de identificare ale candidatului. Înregistrarea contestațiilor și transmiterea acestora comisiei de rezolvare a contestațiilor a avut loc în perioada 18 - 19 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 21 iulie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei