Duminică, 07 Iunie 2026

90 de ierarhi din întreaga lume participă la întronizarea patriarhului Daniel

de Georgiana VOINEAGU Sâmbătă, 29 Septembrie 2007 259 3 min citire
Nouăzeci de ierarhi din 30 de delegații ale bisericilor ortodoxe, romano-catolice
și protestante, reprezentați ai cultelor din România și ai comunităților românești din afara granițelor țării, precum și politicieni participă, duminică, la întronizarea patriarhului Daniel.
Printre invitații străini se numără mitropolitul Filaret de Minsk și Bielorusia, dar și ÎPS Vladimir, mitropolitul Chișinăului, iar din partea bisericii romano-catolice vor fi prezenți cardinalii Walter Casper și Karl Lehmann, cel care a coordonat lucrarea de doctorat a patriarhului ales, Daniel, a spus, vineri președintele comitetului de organizare a ceremoniei de întronizare, ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.
Ceremonia din 30 septembrie va debuta după Sfânta Liturghie, ce va fi oficiată în Catedrala Patriarhală, de la 8.30, la 10.30. Întronizarea va începe cu un Te Deum, urmat de citirea Gramatei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), de înmânarea însemnelor patriarhale și de așezarea pe tronul patriarhal. Mitropolitul Laurențiu al Ardealului va ține un discurs în numele Sfântului Sinod, urmat de cuvântul patriarhului ales, Prea Fericitului Daniel. Urmează semnarea Actului din Condica de Aur a Patriarhiei, de la 11.30, și o ședință solemnă a Sfântului Sinod pentru prezentarea mesajelor oficiale de felicitare, în Aula Palatului Patriarhiei. În încheierea întronizării, de la 16.30, este programată o ceremonie în care președintele Traian Băsescu îi va conferi noului patriarh Ordinului Național Steaua României în Grad de Mare Cruce, la Palatul Cotroceni.
Președintele l-a decorat și pe Patriarhul Teoctist, post-mortem, cu Steaua României în grad de Colan, cea mai înaltă distincție a statului, rezervată de obicei șefilor de stat sau monarhilor.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ÎPS Daniel a fost ales noul patriarh al BOR prin votul membrilor Sfântului Sinod pe 12 septembrie și este și locțiilor de mitropolit până la întronizare. Un nou mitropolit al Moldovei și Bucovinei va fi ales, tot prin votul Sfântului Sinod, peste trei luni.

Taguri
Articolul anterior Și juveții au ieșit din Cupa României
Articolul următor Israelul spune că nu există pericolul unui război cu Siria

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei