Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A crescut numărul copiilor supraponderali! Vezi ce propun autoritățile

de Cuget Liber Luni, 18 Februarie 2013 217 < 1 min citire
A crescut numărul copiilor supraponderali! Vezi ce propun autoritățile
foto: edu-news.ro
Consiliul Național al Elevilor susține introducerea mai multor ore de sport în programa școlară a elevilor din ciclul primar, considerând însă că trebuie să se facă investiții în bazele sportive din școli pentru ca orele să se desfășoare în condiții optime, scrie Mediafax.
Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, forul consultativ al Ministerului Educației, susțin că introducerea mai multor ore de sport în programa școlară este o măsură necesară, deoarece a crescut numărul de copii supraponderali.
Potrivit statisticilor, România ocupă locul al treilea în Europa la capitolul supraponderalitate, au precizat reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.
"Mișcarea este esențială pentru dezvoltarea copiilor, iar în România, din păcate, ne confruntăm cu o creștere a numărului de copii supraponderali. Pe lângă faptul că sportul echilibrează funcționarea întregului organism, acesta are rol în educarea și disciplinarea copiilor. Introducerea mai multor ore de sport pe săptămână pentru elevii din învățământul primar este o măsură necesară, însă, pentru ca orele să se desfășoare în condiții optime, trebuie investit în bazele sportive din unitățile de învățământ", a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia Miron, citată de Mediafax.
Taguri
Articolul anterior Cutremur în Vrancea
Articolul următor Traficul de pasageri a crescut cu 11% pe Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei