S-a mai stins o stea a generației de aur a teatrului românesc. Actrița Irina Petrescu ar fi împlinit 72 de ani în luna iunie. Din păcate a murit, ieri, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferință.
- Publicitate -
De-a lungul carierei de cinci decenii, Irina Petrescu a interpretat zeci de roluri, în special pe scena Teatrului "Bulandra" din București, și a jucat în peste 25 de filme.
Una dintre cele mai expresive și discrete actrițe din teatrul și filmul românesc, Irina Petrescu, descoperită de Liviu Ciulei, s-a impus prin ținuta, distincția și eleganța sa, dar și pentru frumusețea, seriozitatea și rigurozitatea cu care își făcea profesia. Nu obișnuia să dea prea multe interviuri, n-o interesau decât spectacolele în care juca.
Actrița putea fi văzută la Teatrul "Bulandra", în "Unchiul Vania", de A.P. Cehov, în regia lui Yuriy Kordonskiy, "Căsătoria", de Gogol, montare a aceluiași regizor, precum și în "Oblomov", după I.A. Goncearov, regizat de Alexandru Tocilescu. La Teatrul "Metropolis", Irina Petrescu juca în "Sfârșit de partidă", de S. Beckett, pus în scenă de Alexandru Tocilescu, precum și în "Nebuna din Chaillot", montare a piesei lui J. Giraudoux a lui Alice Barb.
În film, debutase în 1959, în "Valurile Dunării", în regia lui Liviu Ciulei, iar cel mai recent rol în film a fost în "Misiunea directorului de resurse umane", dramă regizată de Eran Riklis, în 2010, coproducție Israel-Germania-Franța.