În ciuda fericirii cu care au ieșit de la probele scrise ale simulării examenelor naționale, ce a avut loc în perioada 13-17 martie, la aflarea rezultatelor, vineri, elevii constănțeni s-au cam îngrozit, ca dovadă că subiectele au fost doar înșelător de… ușoare, iar participanții le-au tratat cu maximă lejeritate.
Conform statisticii oferite de Inspecto-ratul Școlar Județean Constanța, la Evaluarea Națională, din cei 5.589 de elevi de clasa a VIII-a prezenți la proba de Limba și literatura română, 66% au luat note peste 5. Pe tranșe de note, 869 de elevi au obținut note între 7 și 7,99, alți 849 - între 8 și 8,99, dar o singură notă de 10.
La Matematică doar 40% din cei 5.571 de elevi prezenți au obținut note peste 5. De altfel a plouat cu note între 2 și 2,99 (1.191) sau între 1 și 1,99 (827). Consemnăm totuși obținerea a 45 de note de 10…
Doar 37,1% ar fi promovat Bacalaureatul
Cât despre simularea Bacalaureatului, se vede clar că elevii de-a XI-a nu iau încă în serios acest examen, neînre-gistrându-se nicio notă de 10 la Limba română și doar 16 note maxime la Matematică. Cele mai multe note s-au situat în intervalul 5 - 5,99 (812), adică undeva la limita promovării Bacului la Română, și alte 900 de note între 1 și 1,99 la Matematică. Pentru ei timpul încă nu a intrat la apă.
În schimb, colegii lor mai mari, s-au "lipit" de un singur 10 la Limba română, de vreo 23 la Matematică/Istorie și de alți 21 la proba la alegere. Per ansamblu, cele mai multe note s-au situat în intervalul 5 - 5,99 (1.167) la Română, respectiv 718 note între 5 și 5,99 la Matematică și 653 de note între 2 și 2,99 la proba la alegere.
Dacă ar fi fost acum să dea examenul… pe bune, doar 37,7% ar fi promovat la Limba română, alți 35,4 la Matematică/Istorie și doar 38,2% la proba la alegere. Așadar, promovabilitatea ar fi fost de 37,1%.
Reamintim că notele obținute la simulări nu se contestă și se pot trece în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului, iar rezultatele obținute de elevi vor fi analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, dar și la nivelul consiliului profesoral.