Echipa formată din specialiști ai Centrului de Prevenire,
Evaluare si Consiliere Antidrog Constanta (insp. spec. Mihai Chichirim) și ai
VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie
(conf. univ. dr. Roxana Topor) a continuat activitățile de educație
juridică antidrog în cadrul proiectului pilot „Acționăm Just”.
Astfel, vineri, 3 decembrie, 89 de elevi ai Liceul
Teoretic „George Emil Palade” din Constanța au fost informați despre consecințele
juridice ale traficului și consumului ilicit de droguri, precum și despre
măsurile care se aplică în România conform principiului „justiției
terapeutice”, începând cu anul 2014.
În anul școlar 2021-2022, Agenția Națională Antidrog
(ANA), în parteneriat cu Asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” (VeDem
Just), implementează proiectul pilot „Acționăm Just”, care are ca obiectiv
promovarea educației juridice în mediul gimnazial și liceal, prin facilitarea
accesului elevilor la cunoștințe elementare din domeniul juridic, în special la
cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de
droguri.