Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Actori constănțeni, înapoi în bănci, la "Ora de dirigenție"

de Cuget Liber Luni, 04 Aprilie 2016 480 1 min citire
Actori constănțeni, înapoi în bănci, la "Ora de dirigenție"
Toți elevii s-au imaginat măcar o dată în viață pe o mare scenă, alături de mari actori, primind aplauzele publicului. Elevii Școlii Gimnaziale nr. 29 "Mihai Viteazul" și-au îndeplinit o parte din acest vis, în cadrul activității "Ora de dirigenție", proiect susținut de actrița Teatrului de Stat Constanța Luiza Martinescu, cu par-ticiparea specială a actorului Nicodim Ungureanu, declarat actorul anului în România în 2015.
Proiectul își propune dezvoltarea imaginației, dezvol-tarea atenției, a spi-ritului de observație, a comunicării și a spontaneității, existând numeroase studii care atestă faptul că teatrul influențează pozitiv procesul de învățare, dezvoltând psihicul și socialul printr-o metodă plăcută, veselă, într-o manieră non-formală. 
Acest proiect are drept obiectiv stimularea pozitivă a creativității individuale. De asemenea, încurajarea copiilor de a se exprima cu ajutorul mijloacelor oferite de teatru și perfecționarea calității limbajului, a pronunției și a intonației reprezintă scopuri importante ce se urmăresc a fi atinse. 
Elevii claselor a VI-a C, prof. diriginte Camelia Cantaragiu, și a VII-a A, prof. diriginte Ionela Popa, au încercat să-și descopere talentul actoricesc sub îndru-marea celor doi mari actori, participând la jocuri pentru dezvoltarea memoriei și a pu-terii de concentrare, la exerciții de imaginație - improvizație, precum și la jocuri pentru dezinhibare și dobândirea încrederii în propria persoană. 
Aceștia au fost încântați atât de inedita activitate, cât și de prezența celor doi actori, așteptând cu nerăbdare următoarea întâlnire.
Taguri
Articolul anterior Festivitate de premiere, la Alianța Franceză
Articolul următor Gheorghe Hagi: "Am încheiat colaborarea cu Bănel Nicoliță"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei