Actrița Maria Lupu, interpreta rolului Zoia din spectacolul "Gaițele" al Teatrului de Stat Constanța împlinește 55 de ani de viață și 35 de ani de carieră. Timp de 11 ani, între 1979-1990, a fost actriță la Teatrul de Păpuși Constanța, unde a interpretat roluri în spectacole regizate de Cristian Pepino, Kovacs Ildiko, Ștefan Lenkisch. Maria Lupu este o actriță apreciată de public și de critica de specialitate, unul dintre ei fiind criticul de teatru, Doru Mareș: "Când am văzut-o întâia oară pe scenă pe Maria Lupu Vasilescu, era un soi de flacără vie a spectacolelor Teatrului «Fantasio» din Constanța. Nu inutil șapte ediții de-a rândul ale Festivalului Național al Teatrelor de Revistă i-au adus premii de interpretare. Din păcate, «Fantasio» e amintire, din fericire actorii săi, precum Maria Lupu Vasilescu duc spiritul său înainte. Și arta teatrală, în definitiv. Actriță a scenelor constănțene încă din 1979, talentul i-a fost confirmat de prezența în mai bine de patruzeci de premiere, în teatrul de păpuși, de revistă și de dramă, în cinematografe, la televiziune și la posturile de radio, sub bagheta unor regizori precum Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Cristian Pepino, Geo Saizescu, Mona Chirilă, Beatrice Rancea, Andrei Mihalache, Ion Sapdaru, Aurel Storin, Horia Mo-culescu, Felicia Dalu. Totodată, Maria Lupu Vasilescu este și un ferment al solidarității de breaslă, o per-sonalitate deschisă și echilibrată, o artistă care poate face parte cu brio și pe deplin meritat din uniunea noastră de creație UNITER". Colectivul Teatrului de Stat îi urează La mulți ani și la multe și frumoase roluri.
- Publicitate -