Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România, Adelin Petrișor, și-a lansat joi, 5 martie 2026, volumul „În direct din linia întâi”, apărut la Editura Polirom, în cadrul unui eveniment organizat de programul de Jurnalism al Facultății de Litere de la Universitatea Ovidius din Constanța.
- Publicitate -
Lansarea, găzduită în Sala Senatului, a adunat zeci de studenți, profesori și invitați din mediul academic. Evenimentul s-a transformat rapid într-un dialog deschis între jurnalist și public, moderat de cadrele didactice Ada Codău și Valentin Vanghelescu.
Studenții au profitat de ocazie pentru a afla, direct de la sursă, cum arată viața unui corespondent de război, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri extrem de animată. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.
Cu ocazia lansării de la Constanța, Adelin Petrișor a acordat un interviu pentru trustul de presă Cuget Liber – Antena 3 Constanța, în care a vorbit despre experiențele care l-au marcat ca jurnalist de război, lecțiile învățate în teren, modul în care presa ar trebui să relateze despre conflictele din Orientul Mijlociu și despre speculațiile privind posibilitatea unui al treilea război mondial.
„Experiențele din război m-au învățat să mă bucur de ce am”
Întrebat care experiență l-a schimbat cel mai mult ca om, după ani petrecuți în zone de conflict, jurnalistul a explicat că reportajele din război i-au schimbat perspectiva asupra vieții.
„Cred că m-a făcut să văd partea plină a paharului. Întotdeauna, oricât de urât ar fi, mă gândesc la partea bună, nu la partea proastă. De câte ori mă întorceam din Afganistan sau Irak sau Congo și vedeam verdele de la Otopeni, Bucureștiul mi se părea foarte frumos.
Știu că sunt probleme, dar mi se păreau mai puține problemele astea. Depinde de ce parte a paharului vrei să vezi. Eu cred că experiența din zonele de război m-a învățat că lucrurile pot fi mult mai complicate și că e bine să ne bucurăm de ce avem."
Petrișor a amintit și un editorial publicat în timpul pandemiei:
„În pandemie, cred că El Pais a avut un editorial foarte tare care s-a numit ceva gen «Nu știam cât de fericiți eram», pentru că nu ne bucurăm de lucrurile simple și mici. Și cred că asta m-a învățat corespondența de război: să mă bucur de ce am."
Cum ar trebui presa să relateze despre conflictele din Orientul Mijlociu
Întrebat cum ar trebui jurnaliștii să abordeze relatările despre conflictul din Orientul Mijlociu, Adelin Petrișor a subliniat că fiecare jurnalist trebuie să își urmeze propria conștiință și pregătire profesională.
„Există facultăți de jurnalism, jurnaliștii fac ceea ce știu ei mai bine să facă. Nu cred în sfaturi date de oameni mai mici, mai bătrâni, mai tineri, din Buzău sau din București. Fiecare trebuie să facă așa cum îi dictează conștiința și să facă ceea ce a învățat."
El a amintit și contextul în care mulți jurnaliști români s-au format profesional după anii ’90.
„Noi, în anii ’90, n-am avut facultăți de jurnalism și am început așa, hei-rup, ulterior făcând fiecare burse pe afară sau aici. De asta fiecare știe foarte bine ce e de făcut și face ce crede că e mai bine."
„Există mereu riscul ca un război să se transforme într-un conflict mondial”
Referitor la speculațiile privind izbucnirea unui al treilea război mondial, jurnalistul a avertizat că astfel de scenarii nu pot fi complet excluse.
„Nu știu dacă sunt speculații. Există întotdeauna pericolul ca un război să se transforme într-un război și mai mare, într-un război regional sau mondial. Deja asistăm la un război regional."
Petrișor a explicat că tensiunile din Orientul Mijlociu pot escalada rapid.
„Iranul a atacat cel puțin șapte țări din Orientul Mijlociu. A fost o rachetă interceptată ieri care ar fi lovit Hatay, în sudul Turciei, o provincie la granița cu Siria. Lucrurile pot întotdeauna scăpa de sub control."
În opinia sa, responsabilitatea liderilor politici și militari este esențială pentru evitarea unor conflicte de amploare.
„Militarii spun de obicei că începi o campanie, îți faci niște calcule, dar niciodată nu știi cât durează. La fel, niciodată nu știi cum vor evolua lucrurile. Nimeni nu cred că și-a dorit în primul război mondial un război mondial și în al doilea la fel. Problema e că ne trebuie, nu doar în România, peste tot în lume, politicieni mult mai responsabili și lideri militari la fel de responsabili."
Despre volumul „În direct din linia întâi”
Volumul „În direct din linia întâi”, semnat de Adelin Petrișor, adună experiențe din zone de conflict precum Egipt, Libia, Siria, Iran, Afganistan sau Congo.
Cartea trece prin momente importante ale ultimilor ani, de la activitatea Al-Qaeda și întâlnirea dintre Donald Trump și Kim Jong-un, până la războiul Israel–Hamas, cutremurul din Turcia și pandemia de COVID-19.