Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ai copii de școală generală? Nu rata întâlnirea cu Inspectoratul Școlar

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 13 Ianuarie 2016 809 < 1 min citire
Ai copii de școală generală? Nu rata întâlnirea cu Inspectoratul Școlar
Inspectoratul Școlar Județean Constanța invită cadrele didactice, elevii, dar și părinții la discuții privind propunerile de plan-cadru pentru clasele V-VIII, făcute de Institutul de Științe ale Educației.
Astfel, a fost stabilit un calendar de dezbateri publice. Inițial, planurile sunt discutate în cadrul Consiliului profesoral din fiecare unitate școlară din Constanța.
Între 14 și 19 ianuarie, vor avea loc dezbateri publice la nivel regional. Joi, 14 ianuarie, de la ora 16,00, este programată prima întâlnire, la Căminul Cultural din Ovidiu, unde sunt așteptați să participe reprezentanți din unitățile școlare din zonă. Vineri, tot de la ora 16, va avea loc o întâlnire la Mangalia, la Liceul Teoretic "Callatis", iar sâmbătă, de la ora 10,00, la Medgidia, la Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu".
Și săptămâna viitoare sunt programate două dezbateri publice, una luni, 18 ianuarie, la ora 16,00, la Căminul Cultural din localitatea Ion Corvin, și cealaltă marți, 19 ianuarie, tot de la ora 16,00, la Palatul Copiilor din Constanța.
Documentele suport supuse dezbaterii publice pot fi accesate pe site-ul Institutului de Științe ale Educației. 
Taguri
Articolul anterior Ministrul Justiției va cere anularea dreptului de reducere a pedepsei pentru deținuții care scriu cărți
Articolul următor Iaurtul, aliment minune pentru oasele noastre

Comentează știrea

directoarele de la 28
13 ianuarie 2016
doua caraghioase!

Stiu si simt ca nu le mai vrea nimeni, ca le-a sunat ceasul, dar nu se misca, stau infipte pe posturile pe care au fost NUMITE, nu pe care le-au obtinut prin CONCURS! Pana cand???? RUSINE, RUSINE, RUSINE!!!!

curatenie la inceput de an
13 ianuarie 2016
Jos directorii numiti politic!

Daca ne facem ca ploua, asa o sa ramanem: plouati! Sa plece toti directorii numniti politic din constanta. E timpul, au fost tolerati destul!

prof
13 ianuarie 2016
"dezbateri publice la nivel regional'

...o fi bine, o fi rau? Macar de s-ar tine cont de parerea parintilor si a cadrelor didactice, dar ma cam indoiesc! Ar fi o premiera...regionala si nationala!

o scoala generala din centru
13 ianuarie 2016
...lasata de izbeliste!

Care va sa zica tot stan dirijeaza? Ce mai cauta la conducerea scolii dan barbilian? Suntem in filmele cu prosti? Urata chestie, e greu sa scapi de mafia pesedista!

Parinte Scoala 12
22 ianuarie 2016
Schimbarea directorilor

Poate inspectoarea generala vine la Scoala 12 sa puna niste directori competenti, ca pana acum a venit doar la mese intinse, pentru gradul I. O fi ramas datoare? Poate vine dimineata, cand cele doua sefe dorm linistite, iar noi ne calcam in picioare, nu e nimeni care sa ne ajute, sa ne indrume... Secretarele ridica nevinovate din umeri...

UN OM REVOLTAT
24 ianuarie 2016
SESIZARE ONLINE

Consiliul de administratie al sc. 28, Dan Barbilian, C-ta: Stan Mihaela- director, Popa Alina- dir.adj, Borcan Nicolae-lider sindical (observator), Ursachi Cristina-secretar CA, Stroe Ortansa-membru, impreuna cu reprezentantii Asociatiei de parinti si ai Consiliului local. Aceastia sunt cei care au hotarat sanctionarea nejustificata a cadrelor didactice din aceasta scoala. Dupa aproape 4 luni, sanctiunea a fost anulata,, dar cadrelor didactice li s-au diminuat salariile cu 15% timp de 3 luni. Cine raspunde? Ce se intampla? Cum se repara greseala? Considerati acest comentariu ca fiind o sesizare scrisa, semnata de un cadru didactic al acestei scoli! Nu ne mai obosim s-o trimitem la ISJ sau la Minister, ca n-are rost. Ar trebui sa mai asteptam inca 4 luni sau mai mult, ca sa primim un raspuns. Trebuie spus ca directiunea si Consiliul de administratie nu si-au cerut nici macar scuze de la colegi. Nu ca asta ar fi rezolvat cu ceva situatia, dar...ar fi dovedit un minim bun simt, absolut necesar in EDUCATIE SI IN SOCIETATE!!!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei