Duminică, 07 Iunie 2026

Premieră în lumea universitară românească Ambasadorul Republicii Peru, distins cu titlul Dr. Honoris Causa al Universității "Ovidius"

de Simona ANGHEL Miercuri, 14 Aprilie 2010 2072 2 min citire
Ambasadorul Republicii Peru, distins cu titlul Dr. Honoris Causa al Universității "Ovidius"
Este prima astfel de distincție pe care o primește Ambasadorul Republicii Peru (dreapta) de la o universitate din România
Ieri, la Campusul Universității "Ovidius" s-au deschis lucrările Conferinței naționale cu participare internațională "Democrație, politici publice și drepturile omului – repere, evoluții, tendințe", în organizarea Facultății de Drept, Științe Administrative și Sociologie.
Prelegerile în plen au fost susținute de Ana Rodica Stăiculescu, decan al Facultății de Drept, Științe Administrative și Sociologie, și invitații străini: Jean-Jacques Lavenue, director de l’IREENAT, Universite de Lille II, Christian-Marie Wallon Le-ducq și Sylviane Morson, de la aceeași universitate franceză.
A urmat decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității "Ovidius" ambasadorului Republicii Peru în România – dr. Ernesto Pinto Bazurco Rittler. Ambasador desemnat pentru România, Croația, Bosnia-Herțegovina, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru și Mace-donia, diplomat de carieră, mulți ani ambasador la ONU, cu doctorat în Germania, autor a numeroase lucrări, dr. Ernesto Pinto Bazurco este în premieră onorat cu acest titlu în România. Evenimentul de ieri parafează debutul unui parteneriat între "Ovidius" și universități de la Lima. Deja o lucrare de relații internaționale urmează a fi publicată împreună cu Institutul diplomatic din capitala peruană. "Este începutul unor relații pe care le sperăm deosebite și care vor duce foarte curând la schimburi de cadre didactice și chiar studenți", a declarat, pentru "Cuget Liber", decanul Ana Rodica Stăiculescu.
Întrebat cum privește această distincție oferită în premieră națională de Universitatea "Ovidius", ambasadorul a declarat că nu este numai rezultatul unei traiectorii academice personale, ci și un atu pentru Peru, care a fost un stat foarte aproape de România din multe puncte de vedere. "Această onoare coincide cu comemorarea a 30 de ani de la petrecerea unui eveniment foarte important pentru drepturile omului și care s-a întâmplat când activam la Ambasada Peru din Havana. În 1980, această instituție a găzduit 10.000 de cubanezi și a facilitat ieșirea din țară a încă 130.000. Acest fapt a influențat contextul politic în Europa de Est, Republica Federală Germania, prin misiunea diplomatică de la Praga, adăpostind, la fel, persoane. Pe atunci aveam 30 de ani și deciziile le-am luat cu foarte mult risc, de aceea consider că această recunoaștere nu este numai personală".
Din Laudatio rostit la decernarea titlului am reținut că "datorită circumstanței fericite de a fi consul general în diferite state, și-a reafirmat convingerea că studiul și practica relațiilor internaționale trebuie să aibă ca țintă omul și interesele sale legitime în fața altor subiecți, actori sau factori ai relațiilor internaționale. Și mai ales că problema migrației, care implică astăzi majoritatea statelor lumii, are o importanță specială".
Pentru efortul său constant ca profesor universitar și autor al diferitelor cărți de drept internațional, printre care Dicționarul de relații internaționale, universități ca Ricardo Palma din Lima îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa, la fel ca Universitatea Garcilaso de la Vega din Peru – titlul de profesor Honoris Causa. Printre alte distincții, ambasadorul Ernesto Pinto Bazurco are decorațiuni din partea Guvernelor Republicii Argentina, Regatului Belgiei și Marea Cruce pentru Servicii Distinse din partea Republicii Federale Germania.
Taguri
Articolul anterior Proiecte pentru copiii cu dizabilități, la Cernavodă
Articolul următor Nu numai elevi olimpici, dar și artiști premianți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei