Se spune că nu poți înțelege prezentul fără a arunca o privire în urmă, în clepsidra istoriei. Îndoctrinați cu eroismul extrem al ostașilor români în războaie și cu vastele câștiguri teritoriale, ignorăm, conștient, aspectele istorice lipsite de victoria României. Despre eșecuri, orgolii și "succesuri" s-a vorbit sâmbătă, în conferința internațională "1878-2008: 130 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Rusia și România", organizată de Universitatea "Ovidius" și ISJ Constanța.
- Publicitate -
Temele care se regăsesc pe agenda bilaterală româno - rusă, care vizează relațiile dintre cele două țări, au fost dezbătute de Viktor Nikolaevici Demin, Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Vitali German, viceconsulul Federației Ruse la Constanța, Pavel Alekseenko, atașat la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, dar și profesori din cadrul Universității de Stat din Sankt-Petersburg, ai Universității din București, ai Universității "Ovidius", și alte instituții academice.
Valentin Stan, omul care aduce file-ul
În spotlight-ul dezbaterilor a fost prof. conf. dr. Valentin Stan, celebrul analist cunoscut pentru comentariile sale pline de vervă, umor iar pe alocuri isterie, ironie, condensate în fața laptop-ului plin de file-uri punitive care vizează politicienii. Relațiile ruso-române au fost punctate, în stilul său carac-teristic, ca fiind deficitare din cauza României: "Pentru că relația dintre România și Rusia este departe de a fi bună; și, din nefericire, o spun ca român și am pretenția, ca specialist în relații internaționale, dar relația nu e bună nu din cauza Rusiei", a spus analistul.
Incisivul Stan nu a ezitat să zgâlțâie orgoliul rusesc prin punctarea strategiei NATO la Marea Neagră: "Poate sunteți la curent. Marea Neagră este un lac rusesc. Credeți că s-or fi supărat rușii? S-or fi supărat, să le fie de bine. S-au supărat turcii. Because turcii e gardienii strâmtorilor. Așa e ei. Așa a lăsat ei comenzi, să fie gardienii strâmtorilor, adică nu te prea plimbi cu bărcuța în Marea Neagră dacă ai puști și pistoale în ea, pentru că există o reglementare internațională cu privire la bastimentele militare care pot să intre sau nu în Marea Neagra", s-a amuzat analistul.
Ochiului de vultur al omului cu hardul nu i-au scăpat nici mesajele diplomatice mai mult sau mai puțin evidente din cadrul summit-ului: "Facem Consiliu Nato - Rusia la București cu participarea excepțională a președintelui Rusiei, dar summit-ul SUA - Rusia se întâmplă de obicei la Huși, la Cluj? Nu. La Soci. Acum, știm că nu ne pricepem la strategie, dar în diplomație ăsta e un mesaj. Așa am învățat eu când eram mic la școala de agricultură terestră. Deci ăsta e un mesaj diplomatic. Nu s-a putut întâlni dl Putin cu Bush la București, și îl felicit pe Putin pentru asta, și eu aș fi dat același mesaj diplomatic României", susține Valentin Stan.
Deși fără laptop în față, analistul nu și-a uitat citatele, declarațiile și nici anecdotele acasă, manifestându-se în ironicul stil clasic. La sfârșitul discursului, Stan a dat celor două țări un sfat, pe sistemul activ / pasiv: "Dragă rușilor, din punctul meu de vedere, puteți să o țineți ca și până acum. Dragi români, rușii o vor ține ca și până acum".
Păpușa rusească a terapiei
Ca o terapie prin vorbire, relațiile diplomatice au fost reeditate pentru ca "traumele" istoriei să poată fi mai suportabile.
"Discursul istoriografic suferă în continuare, și aș vrea să intrăm pe acel făgaș care ne unește. Dacă vom continua să susținem că noi avem dreptate, discursul va suferi", a spus prof.univ.dr. Marian Cojoc, prorector al Universității "Ovidius".
Evenimentul, desfășurat la Campusul Universității "Ovidius", a fost primul de acest gen în România, fiind organizat la invitația Consulatului Rus Constanța.
"Este un moment foarte important pentru noi, pentru că, iată, nu se întâmplă la București, ci la Constanța, și acest lucru nu poate decât să ne mulțumească, pentru că, iată, la Constanța nu avem doar întâlniri fugitive pe malul marii, ci evenimente care direcționează politica externă românească", a spus conf. univ.dr. Mariana Cojoc, membră a comitetului de organizare a evenimentului.
Violeta PAVELESCU