Casa de Cultură Constanța a găzduit, în perioada 21-22 ianuarie, Festivalul Național Multicultural "De dragoste, de neam, de țară", un eveniment care își propune să readucă în atenție valorile autohtone, organizatorii încăpățânându-se ca acestea să nu cadă în nebuloasa uitării.
- Publicitate -
Evenimentul a debutat cu momentele pregătite de ansamblurile folclorice: "Câmpia Română" din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Alexandria, "Plaiuri argeșene", a Casei de Cultură Pitești, "Doina Dobrogei", a Casei de Cultură Medgidia și "Chindia", din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Ploiești. De ase-menea, i-am putut urmări și pe interpreții grupului vocal bărbătesc "Doruri musce-lene" din cadrul Casei de Cultură Câmpulung.
În prima seară de festival, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, a propus un moment de reculegere în memoria actorului Vasile Cojocaru, care, cu o zi în urmă, trecuse în lumea celor drepți.
Un mare succes la public a avut ansamblul Casei de Cultură din Ploiești, "Chindia", condus de coregraful Con-stantin Dogaru, formația remarcându-se prin sincronizarea și energia cu care a evoluat. Un ansamblu profesionist, care își datorează succesul ambiției lui Ioan Bălcinoiu, director de 38 de ani al Casei de Cultură din Ploiești, de a păstra viu folclorul românesc, cu atât mai mult cu cât formația are în spate o istorie de 63 de ani. Ioan Bălcinoiu ne-a vorbit, la finalul primei seri de festival, despre ansamblul "Chindia": "În colectiv avem studenți, funcționari, oameni care și-au găsit o bună modalitate de petrecere a timpului liber, toți sunt prieteni, e un colectiv foarte bine sudat. Anul trecut, în Turcia au participat la un festival, unde au făcut o impresie extraordinară. Ansamblul a călătorit în toată Europa, are o activitate permanentă, cu două repetiții pe săptămână".
Membrii ansamblului "Chindia" au vârste cuprinse între 16 și 62 de ani.
Seara a fost încheiată cu recitalul susținut de cântăreața de muzică populară Irina Loghin, care a inserat momente amuzante printre piese, spunând câteva bancuri foarte bune, spre deliciul publicului.
Gheorghe Ungureanu s-a ambiționat să aducă acest festival la Constanța, programat încă de anul trecut: "Pentru prima dată am unit sudul și estul la Constanța, în ciuda greutăților pe care le-am întâmpinat din cauza condițiilor meteorologice. Am vrut să fac acest festival înainte de Unirea Principatelor. Dumnezeu a fost de partea noastră, după cum ați văzut a ieșit și soarele. După sufletul omului!".
Festivalul "De dragoste, de neam, de țară" a fost organizat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, Consiliul Județean și Primăria Constanța.