Din
cauza prognozei meteorologice, care anunță ploaie la Constanța, în această
seară, spectacolul „La Academie”, care trebuia să aibă loc la Grădina Tomis, în
aer liber, astăzi, de la ora 21:00, se mută la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Ora rămâne aceeași, 21:00.
- Publicitate -
Spectacolul
„La Academie” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, o producție a
Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, este programat în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului –
SEAS 2024.
„La Academie” este o comedie de zile mari, pe un text
savuros.
„Un
spectacol care poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică,
rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi, totodată, răsturnat spre
o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism", spune regizorul Andrei Măjeri.
„Un spațiu și un timp în
care nimic din ce e la vedere, aparent de neprivit și de netrăit, nu e nefrumos
sau neatractiv. Dimpotrivă. E ruralul ăla groaznic de autentic, căruia, când îi
dai jos scoarțele, plapuma, cojocul, cușma, baticul, șorțul și cizmele de
cauciuc și îi smulgi din mâinile bătătorite coasa, târnul, toporul, lopata ori
gălețile cu care-și ajută înaintarea prin viața aspră de la țară, rămâne în
umanul gol, plin de mirare esențială, de puritatea tuturor începuturilor ce nu
par a fi avut vreodată loc, care încă ne mai fascinează și ne mai încântă
sufletul." – Luciana Antofi
Biletele pentru toate evenimentele
din cadrul SEAS pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Teatrului de
Stat Constanța, de la spațiile de joc, cu câteva ore înainte de reprezentații,
sau online, pe platformele Mystage.ro și Bilet.ro.
Accesul la spectacol se va face pe intrarea laterala dinspre PARC.