Miercuri, 4 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 6.25, Sfânta Liturghie
în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, după care, de
la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați
Constantin și Elena” din cartierul Valea Dacilor al municipiului Medgidia.
Joi, 5 decembrie, în ajun de Sfântul Nicolae, de la ora
7.30, același înalt prelat va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea,
situată în apropierea localității Crucea. La sfârșitul Sfintei Liturghii,
părintele Ilarion, duhovnicul mănăstirii, va fi hirotesit arhimandrit. De la
ora 16.25, se va deplasa în orașul Ovidiu, unde va binecuvânta aprinderea
luminilor în pomul de Crăciun, în prezența copiilor. Undeva nu va zăbovi prea
mult, pentru că, de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei cu Litie la
biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu;
Programul liturgic se va termina cu oficierea Acatistului
Maicii Domnului, de la ora 21.10, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli
Petru și Pavel” din Constanța.
Vineri, 6 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl cinstește
pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, de la ora 7.30, IPS
Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae”, Catedrala
Navigatorilor din Constanța, iar de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la
biserica „Sfânta Filofteia” din Constanța.
Sâmbătă, 7 decembrie, Biserica Ortodoxă Română o cinstește
pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș, prilej cu care
Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie de hram la
biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Muceniță Filofteia”
din Topraisar, iar de la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la
Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, 8 decembrie, de la ora 7.30, va săvârși
Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Ierarhi
Nicolae și Bretanion” de lângă localitatea 23 August.