Astăzi începe cea de-a doua ediție a festivalului Intercultural ,,Armonii dobrogene", la care participă 18 echipe de preșcolari, selecționați în cadrul festivalului "Mlădițe dobrogene" desfășurat, recent, la Palatul Copiilor.
- Publicitate -
Festivalul va cuprinde o paradă de costume a formațiilor folclorice interetnice și spectacole în aer liber în diferite locații din Constanța. De asemenea, copiii vor primi diplome și cadouri pentru performanțele lor artistice.
Evenimentul începe la ora 9, pe platoul din fața Instituției Prefectului Județului Constanța, și este organizat de Fundația Umanitară Socială Culturală Științifică INSANLIK-OMENIA, administrația locală, Inspectoratul Școlar Județean și UDTTMR. Festivalul se desfășoară sub egida ,,Anului Internațional al Multilingvismului și Anului Internațional pentru Dialog Multicultural".