Muzeul de Artă Constanța a găzduit, până de curând, expoziția „Confesiuni” (desen, cologravură, grafică digitală) a Lorettei Băluță, care marchează retragerea acesteia din activitatea didactică, desfășurată de-a lungul a mai mult de patru decenii. În cadrul evenimentului, artista a prezentat publicului o parte din preocupările sale „extrașcolare”, cum îi place să le numească. Cum 42 de ani de carieră înseamnă o viaţă de om, am dorit să aflăm mai multe despre distinsul cadru didactic şi superbele lucrări care îi ies din mâini, de fiecare dată când se aşează la masa de lucru.
- Publicitate -
Ajunsă la vârsta de 65 de ani, Loretta Băluţă consideră că desenul este un dar primit de la naștere. Mama sa a observat această aplecare spre desen din primii ani ai copilăriei, când o uimea prin spiritul de observație, descoperind în desenele sale lucruri pe lângă care ea trecea fără să le observe. În clasa a cincea, tânăra de atunci a susţinut examenul de admitere la Liceul de Artă din Braşov, unde, timp de un an de zile a făcut naveta de la Săcele, apoi, părinţii au hotărât să se mute la Braşov, să-i vină şi ei mai uşor să ajungă la şcoală.
„Era pe vremea lui Ceauşescu, mergeam la şcoală şi sâmbăta, iar în unele zile, orele începeau chiar la şapte dimineaţa, din cauza lipsei de spaţiu. Opt ani de şcoală am avut aproape aceiaşi colegi şi acelaşi profesor diriginte, de limba română, domnul Ghirdă. Multe deprinderi în abordarea plastică le-am dobândit din acea perioadă, am avut profesori care cu pasiune şi răbdare m-au introdus în tainele compoziţiei, picturii şi a altor specialităţi din domeniul artelor vizuale şi pentru care le rămân recunoscătoare. Apoi, am urmat Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj. Facultatea a reprezentat aprofundarea unei specialităţi spre care m-am îndreptat, unde cu o altă maturitate, am experimentat provocările temelor date. Totuşi, o perioadă după terminarea facultăţii nu m-am regăsit, nu-mi găseam drumul, rostul în artă. Am ajuns profesoară de desen la un liceu din Mangalia, în urma repartiţiei guvernamentale din acea perioadă. Aveam în jur de 800 de elevi cu care lucram într-un an şcolar, printre care erau şi mulţi copii talentaţi. Trăiam o bucurie şi în paralel o nemulţumire pentru ce fac şi pentru ce nu-mi ajunge timpul să fac. Imediat după revoluţie, în urma unor împrejurări, m-am mutat la Constanţa şi am dat concurs la Liceul de Artă care tocmai se reînființa, actualmente Colegiul de Arte. Aici mi-am petrecut ultimii treizeci și patru de ani, într-un ambient ce m-a desăvârşit ca profesor, având alături elevi talentaţi pentru care m-am străduit să dau tot ce e mai bun din mine”, a declarat Loretta Băluţă, pentru „Cuget liber”.
Ea ne-a mărturisit că, în paralel cu această activitate, a căutat să găsească timp şi pentru mulţumirea sufletului său de artist, de a-şi transpune în imagini plastice preocupările. Ca urmare, an de an a căutat să participe la expoziţii, atât pe plan local, cât și expoziții naționale și internaționale, în special de grafică, gravură, dar nu numai. Artista a adăugat că îi place să experimenteze, pornind de la formele simple geometrice cu care lucrează şi pe care caută să le însufleţească prin folosirea variată a elementelor de limbaj plastic şi a mijloacelor de expresie. Cologravurile stau la baza ultimei sale expoziții, cu ele a pornit în realizarea expoziției, ulterior a intervenit peste ele și cu prelucrări digitale, având în vedere că este atrasă și de această latură a graficii, în acest moment. Și pentru că desenul este forma de manifestare artistică ce stă la baza actului de creație, a expus și seria de desene realizate în ultima perioadă, desene în care a asociat elemente zoomorfe cu prezența umană redată prin fragmente de arhitectură urbană.
Ea este de părere că dacă pictura este o nebunie, atunci este „o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute”. Mai mult decât atât, arta ar trebui iubită, întrucât procură acelora care vor să-şi echilibreze viaţa, calmul, împlinirea morală şi chiar sănătatea, cum spunea, dealtfel, şi Jean Baptiste Camille Corot.
