Artiștii României îl comemorează pe Sergiu Nicolaescu

de Simona ANGHEL Joi, 17 Ianuarie 2013 229
Astăzi, de la ora 19.00, la cinema-tograful "Patria" din București, Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - RADEF RomâniaFilm organizează un eveniment comemorativ în memoria regizorului Sergiu Nicolaescu, informează reprezentanții Regiei.
Conform sursei citate, evenimentul va consta în organizarea unei dezbateri libere cu tema "Cinematografia românească - între agonie și extaz...", urmată de proiecția filmului "Mihai Viteazul".

"Evenimentul se dorește a fi o întâlnire între personalități din lumea filmului, actori, regizori, producători, distribuitori de film, precum și alți factori determinanți în dezvoltarea industriei cinematografice din România. De asemenea, sunt invitați Premierul României, Victor Ponta, ministrul culturii, Daniel Barbu, președinții comisiilor de cultură din Senat și Camera Deputaților, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei, Eugen Șerbănescu, precum și directori generali ai celor mai mari case de producție cinematografică", au completat reprezentanții RADEF Ro-mâniaFilm.
Potrivit reprezentanților Regiei, la eveniment au confirmat prezența: Sebastian Papaiani, Vladimir Găitan, Cristian Șofron, Ileana Stana Ionescu, Vasile Muraru, George Alexandru, Cristian Iacob, Ion Dichiseanu, Mircea Diaconu, Alexandru Arșinel, Ioan Cărmăzan, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Valentin Teodosiu, Horațiu Mălăele, Geo Dobre, Adrian Lustig, Maia Morgenstern, Florin Zamfirescu, Dorel Vișan, Adrian Păduraru, Eusebiu Ștefănescu, Lucian Georgescu, Alecu G. Croitoru, Claudia Motea, Marin Moraru, Adrian Ștefănescu, Radu Gabrea, Copel Moscu, Viorel Sergovici, Radu Nicolae, Szoby Cseh. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei