Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Asociația LIONS CLUB Constanța a sărbătorit 31 de ani de excelență și implicare comunitară

de Cuget Liber Luni, 16 Octombrie 2023 763 2 min citire
Asociația LIONS CLUB Constanța a sărbătorit 31 de ani de excelență și implicare comunitară
Asociația Lions Club Constanța a marcat cu mândrie aniversarea a 31 de ani de activitate dedicată comunității, într-un eveniment special desfășurat la Irish Pub, Constanța. Membrii asociației s-au reunit împreună cu reprezentanți ai mass-mediei, printre care Cuget Liber, Dobrogea Tv, Observator, radio Constanța, Metropola, Europa FM, România Actualități și CT100RO, pentru a discuta atât despre realizările de-a lungul anilor, cât și despre viitoarele proiecte și inițiative.
Evenimentul a inclus prezentări ale proiectelor de succes desfășurate de Lions Club Constanța în ultimul an, evidențiind angajamentul și impactul pozitiv pe care asociația l-a avut în comunitate. Aceste proiecte au avut ca scop dotarea secțiilor medicale esențiale cu echipamente moderne, sprijinirea copiilor cu diabet, și promovarea artei și culturii. Printre proiectele remarcabile se numără:
Tabăra de diabet dedicată copiilor insulino-dependenți, desfășurată în perioada 3-8 septembrie 2023. Această inițiativă unică a oferit oportunitatea pentru 10 copii din Dobrogea, de a petrece 6 zile de vacanță, educație și distracție, având ca obiectiv principal sprijinirea copiilor cu diabet și familiilor lor.
Donarea de echipamente medicale de înaltă performanță către două secții medicale esențiale. În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la data de 24 august 2023, Lions Club Constanța și Lions Cosmopolitan București, prin intermediul Fundației Internaționale Lions Club, au dezvăluit donarea unui turn complet de laparoscopie și histeroscopie 4K în valoare de 120.000 de euro către Secția de Obstetrică Ginecologie a unui spital local. Această aparatură modernă permite diagnosticarea și tratamentul eficient al unei game variate de afecțiuni, contribuind la îmbunătățirea calității vieții pacientelor.
Tabăra Internațională Lions - Corbu 2023, desfășurată în perioada 19-26 august, care a adunat participanți din țări precum Brazilia, Hong Kong, Malaezia, Israel, Turcia, Austria, Italia, Olanda, Polonia și România. Această tabără a reprezentat o oportunitate de schimb de experiență și cultură între tineri din diferite colțuri ale lumii.
Festivalul Internațional de Artă „Marea Neagră”, ediția a VIII-a, organizat în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și artiștii nevăzători din Constanța și Seul. Spectacolele programate de-a lungul a șase zile s-au desfășurat în diverse locații din oraș, aducând bucurie și inspirație publicului larg.
Acestea sunt doar câteva dintre proiectele desfășurate de Lions Club Constanța în ultimul an, demonstrând angajamentul asociației în a aduce schimbări pozitive în comunitate. Lions Club Constanța continuă să se implice activ în diverse domenii, de la sănătate și educație, până la protecția mediului și sprijinirea persoanelor cu dizabilități.
Pentru mai multe informații despre activitățile și proiectele Lions Club Constanța, vă rugăm să ne contactați la adresa de email [email protected], sau să vizitați pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/lionsclubcta
Lions Club Constanța este o organizaţie neguvernamentală, democratică, non-profit, necondiţionată politic şi religios. Scopul asociaţiei este pur filantropic şi altruist. Toţi membrii clubului activează ca voluntari, nefiind retribuiţi. Motto-ul “leilor” din întreaga lume este: “Noi servim” (“We Serve”).
Taguri
Articolul anterior Pentru prima dată în istoria instituţiei. Spitalul Medgidia are propriul computer tomograf
Articolul următor România, bătută măr de Polonia la producția de mere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei