Astăzi se deschide Târgul Ofertelor Educaționale 2024, găzduit în șapte locații din județ

de Simona ANGHEL Luni, 20 Mai 2024 1457
În perioada 20-21 mai 2024, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează Târgul Ofertelor Educaționale, ediția 2024, sub numele „Alege-ți drumul corect!”
Târgul Ofertelor Educaționale se va desfășura concomitent, în următoarele locații:
•   Palatul Copiilor Constanța - instituțiile școlare din municipiu și din localitățile Ovidiu, Cumpăna, Topraisar, Eforie, Techirghiol și Murfatlar;
•   Casa de Cultura “I.N.Roman”, Medgidia - instituțiile școlare din Medgidia, Castelu și Poarta Albă;
•   Sala de festivități a Liceului Teoretic “Callatis”, Mangalia- instituțiile școlare din Mangalia și Negru Vodă;
•   Sala de festivități a Liceului Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă- instituțiile școlare din Cernavodă;
•   Căminul Cultural Cobadin- instituțiile școlare din  Cobadin, Independența, Deleni, Adamclisi, Băneasa, Ostrov și Dobromir;
•   Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu ”Năvodari”- instituțiile școlare din Năvodari, Cogealac, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu;
•   Casa de Cultură Hârșova- instituțiile școlare din Hârșova, Ciobanu și Crucea.
Pe parcursul celor două zile elevii din clasele a VIII-a și a XII/XIII-a vor avea posibilitatea de a vizita standurile de prezentare ale liceelor din județ, de a pune întrebări cu privire la serviciile educaționale oferite de către școlile expozante și de a interacționa cu elevii din aceste unități școlare.
Programul de vizitare este luni, 20.05.2024 și marți, 21.05.2024, în intervalul orar 10.00-18.00.
Târgul Ofertelor Educaționale se va deschide în mod oficial luni, 20.05.2024, ora 10.00, la Palatul Copiilor Constanța, în prezența conducerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța, reprezentanților autorităților locale, precum și a managerilor școlari.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei