Mult a fost, puţin a rămas. Terenurile de sport din cadrul Palatului Copiilor sunt finalizate, iar sâmbătă, 28 iunie acestea vor fi inaugurate. Anunţul a fost făcut chiar de unul dintre iniţiatorii proiectului, avocatul Cătălin Filişan, care este fondatorul Asociaţiei Constanţa Restart.
- Publicitate -
"Dragi prieteni, am reușit sa finalizăm renovarea terenurilor de sport de la Palatul Copiilor. A fost greu, complicat si provocator, dar am reușit. Alături de terenurile de sport refăcute, am plantat si 145 de copaci. Întreaga zonă va deveni un loc special, plin de energie si de tineri care vor face sport. Mulțumesc inimilor generoase, tuturor celor care ne-au susținut si sprijinit, direct sau indirect. Ne vedem pe 28 iunie, ora 11:00 pentru inaugurarea terenurilor", a transmis Cătălin Filişan.
Proiectul a fost realizat cu spijinul Asociaţiei Constanţa Restart, Asociaţiei Caravana Fericirii şi Camerei de Comerţ Industrie Navigaţie şi Agricultură Constanţa.