În perioada 5 – 16 iulie, la Școala nr. 1 Poarta Albă se desfășoară Atelierele de vară "Șotron", sub deviza "Fiecare copil în școală". Proiectul reunește elevi ai Școlii 1, dar și ai Grădiniței cu orar normal Poarta Albă.
- Publicitate -
Principalele teme incluse în programul școlii de vară sunt "Apa" și "Animalele", pentru fiecare din ele fiind organizate diferite activități, precum jocuri interactive, expe-rimente, activități practice, vizi-onare de filme, învățarea unor cântece) menite să dezvolte abilitățile de gândire, comunicare, auto-organizare ale copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și să-i determine să descopere prieteni noi, plăcerea de a veni la școală.
Cadrele didactice care compun echipa de proiect sunt Florentina Mangri, Adriana Pîrvu, Adina Odică și Laura Nicolicioiu.
Organizatorii Atelierelor sunt Școala cu cls. I-VIII nr. 1 Poarta Albă și Grădinița cu orar normal Poarta Albă, în parteneriat cu Asociația Ovidiu Rom și Primăria Poarta Albă.