Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Au plecat din Constanța să studieze în străinătate

de Simona ANGHEL Marţi, 16 August 2016 366 < 1 min citire
Au plecat din Constanța  să studieze în străinătate
Serile trecute, Integraledu Constanța a organizat "Farewell Party" pentru cei peste 50 de tineri constănțeni care au fost admiși la universități de prestigiu din Europa.
De la un an la altul, numărul celor care pleacă la studii în alte țări este tot mai mare, absolvenții de liceu alegând instituții de învățământ europene unde vor studia afaceri, drept, informatică, arte sau arhitectură.
Între universitățile la care constănțenii au fost admiși, se numără Coventry University, aflată pe locul 10 în topul făcut de The Guardian; The Hague University of Applied Sciences, cu programe extraordinare de Drept european și internațional; University of Greenwich, cu programe foarte bune de Business, Arhitectură și Media; University of Cumbria, având ca puncte forte domeniile Educație, Sport, Arte, Drept și Criminologie; University of Sunderland ce oferă stagii de pregătire în cadrul companiilor cu care colaborează îndeaproape, precum Microsoft, British Airways, Sage, Nissan UK, British Telecom, GlaxoSmithKline, AstraZeneca și Sanofi-Aventis.
Reprezentanți ai instituțiilor de învățământ de elită din Europa, printre care și cele amintite mai sus, vor vizita orașul Constanța cu prilejul târgului World Education, programat pe 28 septembrie. 
Taguri
Articolul anterior Concert aniversar, la Teatrul de vară din Jupiter
Articolul următor JO 2016: Daria Klișina, reprimită la Jocurile Olimpice, după ce a câștigat apelul la TAS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei