Lucrările la Sinagoga constănțeană decurgeau prea bine ca
să ne ofere șansa bucuriei depline, și anume a unei inaugurări înainte de
termen.
- Publicitate -
Președintele Comunității Evreiești, Sorin Lucian Ionescu,
ne-a adus la cunoștință o „adresă de diminuare ritm de lucru” primită din
partea Companiei Naționale de Investiții.
După o înșiruire de HG-uri, legi și adrese, a venit
dramaticul verdict: „drept urmare, la această dată cuantumul creditelor
bugetare disponibile este insuficient pentru a asigura finanțarea lucrărilor
conform graficelor de execuție (..). Această situație se datorează unor motive
neimputabile achizitorului. Astfel se impune diminuarea ritmului de lucru cu
90%, începând cu data de 1 august 2025, până la finalul exercițiului bugetar
aferent anului 2025", se arată în adresa CNI.
De asemenea, se mai precizează că situațiile de plată
aferente lucrărilor executate pe perioada diminuării ritmului de lucru nu vor
depăși 10% din restul de executat aferent anului 2025, conform graficului de
execuție și vor fi depuse spre verificare la CNI după data de 15 noiembrie
2025.
O adevărată lovitură sub centură dată unui șantier
pe care toți l-am urmărit cu interes, tocmai pentru că era o adevărată mostră
de seriozitate.