Printr-o campanie online inițiată de Uniți pentru Educație,
vineri, 26 august 2022, se solicită președintelui României demiterea de urgență
a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, precum și retragerea proiectelor
legislative propuse de Ministerul Educației.
- Publicitate -
La ora actuală s-au înregistrat peste 26.000 de semnături
și sute de comentarii ale semnatarilor:
„Adevăratele schimbări ar trebui să fie făcute la nivel
de programe, manuale, sistem de notare, modalități de predare... Indisponibilitate
la un dialog real și respectuos și mai ales, atitudinea dlui Ministru sunt
semne clare ce ne arată că ,ori se urmărește conștient destabilizarea sistemului
de educație, ori am ajuns atât de jos încât nu mai există oameni capabili și
competenți care să ocupe postul de Ministru al Educației. Din nefericire este
la fel de grav în ambele situații".
„În bătaie de joc, s-a stabilit perioada de dezbatere pe
parcursul verii și se refuză prelungirea ei. Legea urmărește protejarea unor
interese obscure, opuse creșterii calității actului educațional și conectării
acestuia la cerințele reale ale societății".
„Cel mai prost ministru al educației dintre toți proștii miniștri
ai educației de 32 de an ! Nici unul n-a făcut nimic real pentru învățământ,
rezultatul e catastrofal ! Generații de semianalfabeți ! Iar Câmpeanu nu numai
că nu a făcut nimic, dar a bulversat învățământul preuniversitar cu schimbări
de program stupide în fiecare an: trimestre, semestre module, ia vacanța, na
vacanța și alte tâmpenii ! Da bugetul învățământului ? Salariile profesorilor ?".
„Ca fost cadru universitar urmăresc cu îngrijorare
aberațiile propuse de ministrul Câmpeanu. Acestea nu duc, în nici un caz, la
creșterea calității, încurajează frauda, promovează mediocrația, generează
analfabetism funcțional etc.".
„Proiectele de lege, care sunt o colecție nesfârșită de
măsuri administrative, conțin numeroase prevederi haotice care, puse în
aplicare, vor crea blocaje în sistemul școlar, forțând astfel încă din prima
clipă adoptarea de amendamente la aceste legi. Proiectele nu respectă interesul
superior al copiilor/elevilor/studenților".
„Din cauza criteriilor «revoluționare» ale învățământului
în România, și anume a notei peste 9,5 pentru acordarea bursei de
merit/performanță și nu numai, studenții sunt descurajați să învețe și mulți
s-au retras de la facultate din motive financiare. Astfel, unde trebuie să
ajungă elevii dacă nu la o facultate? Decizia prin care elevii din învățământul
primar să primească burse mi se pare o absurditate. Elevii nu au de plătit
chirie".
„Am semnat deoarece mă simt umilită în sistemul în care
lucrez cu drag, de 25 de ani!".
„Consider că decizia de a desființa CJRAE este una păguboasă.
Aceasta instituție ne ține împreună, ne asigura formările specifice, întâlniri
cu specialiști, găsim împreună soluții la problemele cu care ne confruntăm,
pregătim resurse valoroase pentru ceea ce facem".