Banii profesorilor pentru cărți, câștigați în instanță

de Cuget Liber Joi, 20 Ianuarie 2011 536
Liderii USLIP Iași au anunțat, marți, că profesori ieșeni își vor primi banii privind stimularea achiziționării de cărți, aferenți anului 2009, după ce sindicatele au câștigat mai multe procese în instanță. Potrivit vicepreședin-telui USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, Ministerul Educației a informat sindicatul că în luna ianuarie vor fi deschise credite pentru achitarea sumelor de bani, în conformitate cu sentințele judecătorești definitive și irevocabile referitoare la aplicarea legii 315/2006. "Practic, vorbim de 70 euro pentru fiecare profesor, în condițiile în care 30 euro au fost acordați. E greu de estimat câte cadre didactice vor primi banii, și celelalte sindicate au câștigat procese. Cred că vorbim undeva la 8.000 de profesori din județ", a declarat vicepreședintele USLIP Iași. Acesta a adăugat că, pe anul 2010, banii pentru achizițio-narea de cărți nu vor fi acordați deoarece a fost suspendată plata de către Guvern, subliniind că în anul 2009 nu a existat o astfel de decizie. "Pur și simplu nu au vrut să dea acești bani, din acest motiv am intentat acțiuni în instanță", a mai spus Lăcustă. Vicepreședintele USLIP Iași a precizat că, cel mai probabil, profesorii vor primi banii la sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei