Luna aceasta, s-au împlinit 122 de ani de la naşterea lui George Mihail Zamfirescu, un scriitor român despre care mulţi nu au auzit. De origine modestă - tatăl lui era tâmplar şi căruţaş în mahalaua bucureşteană Basarab - Gheorghe Petre Mihai (pe numele real) a fost obişnuit de mic cu privaţiuni materiale şi griji, aspecte pe care, mai târziu, le-a transformat în teme literare.
- Publicitate -
Specialiştii Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” din Constanţa spun că el a debutat în anul 1918, cu versuri pe care le-a publicat în revista „Literatorul”. Apoi, a fost, printre altele, redactor la diferite reviste, dar a fost cunoscut ca fiind primul scriitor care a surprins şi a descris memorabil periferia bucureşteană de la începutul secolului al XX-lea. Acestea apar, în detaliu, în romanele „Maidanul cu dragoste” (1939), „Sfânta mare neruşinare” (1935), „Cântecul destinelor” (1939).
Mai târziu, sub influenţa dramaturgului Mihail Sorbul, care a inaugurat în literatura română, ca specie literară, „comedia tragică”, G.M. Zamfirescu a scris piesele de teatru „Domnişoara Nastasia”, „Idolul şi Ion Anapoda”. În anul 1939 a fost distins, post-mortem, cu Premiul Regele Carol al II-lea, pentru întreaga activitate de romancier. La ora actuală, opera sa poate fi lecturată la bibliotecă. Aici, veţi găsi o mulţime dintre romanele sale. Dintre acestea, amintim doar câteva: „Maidanul cu dragoste”, „Isprava duhului roşcovan”, „Sfânta mare neruşinare”, „Mărturii în contemporaneitate”.
