Boboteaza – sărbătorită cu evlavie și bucurie la Medgidia

de Simona ANGHEL Vineri, 06 Ianuarie 2023 406
Ziua de 6 ianuarie reprezintă, pentru poporul român creștin, o zi cu mare încărcătură religioasă și spirituală.
Ca în fiecare an, de ziua Botezului Domnului, conform tradiției creștine în biserici se oficiază slujba de sfințire a Aghiazmei Mari, iar în localitățile de lângă ape, preoții aruncă sfânta cruce în apă, pentru a fi adusă la mal de tineri curajoși. Datina spune că cel care va ajunge primul la cruce și va ieși cu ea din apă va fi sănătos tot anul și binecuvântat.
Și la Medgidia ritualul creștin-ortodox a fost respectat cu desăvârșire. Primăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră slujba de sfinție a Aghiazmei Mari, la care au luat parte aproximativ 500 de persoane.
A urmat momentul mult așteptat când părintele Nicușor Enciu a aruncat Sfânta Cruce în apă. Șapte tineri curajoși au sărit fără ezitare și s-au întrecut pentru a o recupera. Andrei Imbrea Bosâncu, în vârstă de 39 de ani, a fost norocosul care a reușit să ajungă primul la sfânta cruce. Toți participanții au fost felicitați și au primit binecuvântări, iar câștigătorul, venit tocmai din București, a fost recompensat și cu premiul de 2 000 de lei, oferit de Primăria Municipiului Medgidia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei