Vineri, 05 Iunie 2026

Burse școlare și pentru elevii din Medgidia

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 02 Iulie 2020 249 1 min citire
Burse școlare și pentru elevii din Medgidia
Sursa foto: Sibiu%
Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța (AEC) au, în sfârșit, motive de bucurie. Elevii din Medgidia vor beneficia de burse, după ce AEC a câștigat în luna februarie procesul împotriva autorităților locale. Aceștia au declarat că, în luna noiembrie a anului trecut, AEC a acționat în instanță 12 localități pentru refuzul constant de a acorda burse elevilor, inclusiv Medgidia.
Aceștia spun că, la începutul anului, demersul elevilor părea a avea succes, Consiliul Local Medgidia fiind obligat să respecte dreptul lor și să acorde bursele pe semestrul al II-lea, dar și retroactiv pentru primul semestru, prin decizia Tribunalului Constanța.
În urma ședinței de Consiliu local din data de 30 iunie, a fost emisă hotărârea privind aprobarea numărului și a cuantumului burselor ce se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2019-2020.
"De la bun început legea a fost de partea noastră, acesta este motivul pentru care am pornit încrezători și nu am închis ochii atunci când primeam diferite scuze de la primarii localităților. În Medgidia, ne-am lovit de lipsa interesului autorităților de fiecare dată, ba chiar ne-au fost aduse acuzații când am ridicat problema burselor școlare. Sperăm ca la finalul anului să nu mai existe localități în care să nu se acorde burse", a subliniat președintele AEC, Andreea Sabina Spătariu.
Taguri
Articolul anterior Klaus Iohannis: Modelul economic al guvernării PSD din ultimii ani a neglijat total așteptările românilor
Articolul următor Copiii vulnerabili beneficiază de educație pe timpul verii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei