În acest week-end Cafeneaua de psihologie revine

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 29 Septembrie 2012 307
Sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 10, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Con-stanța, Fundația Clubul Părinților Plus D organizează manifestarea științifică dedicată familiei din societatea românească "Cafeneaua de Psihologie".

Evenimentul se adresează persoanelor preocupate de psihologie, sănătate, educație, dezvoltare personală și promovează dialogul deschis între psihologi și participanți și oferă un parteneriat de încredere pentru toți cei care vor să împărtășească experiența și cunoștințele lor profesionale prin implicare prietenească, sinceră, inteligentă. 
După deschiderea oficială, primul atelier va fi susținut de psiholog Florina Bălan, cu titlul "Puterea de a crede în tine", urmat de "Inteligența emoțională, promotor al echilibrului uman", prezentat de psiholog Gina Apostu, "Goana după recunoaștere" - psiholog Gabriela Fulea, "Niciodată să nu-ți cheltuiești banii înainte de a-i avea" - economist Monica Simona Mititelu, și "Destinul uman între scenariul de viață și realitate", psiholog Cristinel Bălan. 
Intrarea generală va fi de 5 lei, iar pentru familii (părinți plus copil) - 10 lei. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei