Centrul
Cultural Județean „Teodor T. Burada” îi invită pe constănțeni la un nou
eveniment cultural-educativ dedicat descoperirii istoriei locale. Joi, 11 iunie
2026, de la ora 12:00, va avea loc turul cultural „Călătorie în timp: Parcul
Tăbăcăriei”, organizat în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan.
- Publicitate -
Evenimentul
face parte din seria tururilor culturale destinate copiilor și familiilor și
propune o incursiune captivantă în trecutul unuia dintre cele mai cunoscute și
îndrăgite spații verzi din Constanța. Punctul de întâlnire este la intrarea în
parc din bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona City Park Mall.
Participanții
vor avea ocazia să descopere originile Lacului Tăbăcăriei, povestea denumirii
sale și activitatea tăbăcarilor care, în urmă cu 150 de ani, au contribuit la
dezvoltarea unei comunități meșteșugărești în această parte a orașului. Turul
va aduce în atenție și proiectele de amenajare care au vizat zona de-a lungul
timpului, inclusiv planurile privind construirea unei baze navale și
activitatea stațiunii de cercetare marină.
De
asemenea, cei prezenți vor afla detalii despre apariția Satului de Vacanță, loc
emblematic pentru generații întregi de constănțeni și turiști, dar și despre
celebrul trenuleț care traversa odinioară parcul și reprezenta una dintre
principalele atracții ale zonei.
Un
moment special al turului va fi dedicat prezentării istoriei Bisericii „Sfântul
Mina”, edificiu construit în stil maramureșean, care după anul 1990 a devenit
un reper important al cartierului și al peisajului urban din jurul lacului.
Ghidul
evenimentului, prof. dr. Răzvan Raul Ivan, va transforma istoria locală într-o
experiență accesibilă și atractivă, presărată cu povești, curiozități și
informații mai puțin cunoscute despre evoluția Parcului Tăbăcăriei.
Participarea
la tur este gratuită, iar organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați să
redescopere istoria Constanței printr-o călătorie în timp, pe înțelesul
copiilor, dar la fel de interesantă și pentru adulți.