Duminică, 07 Iunie 2026

Capodopere ale repertoriului internațional, pe scena Teatrului ”Oleg Danovski” în acest weekend

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 14 Iunie 2025 237 2 min citire
Capodopere ale repertoriului internațional, pe scena Teatrului ”Oleg Danovski” în acest weekend
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța invită melomanii, în acest weekend, la trei spectacole de operă. În fapt, este vorba despre opera „Don Giovanni” și despre două titluri într-un singur spectacol ”Cavalleria Rusticana” și „”.
Sâmbătă, 14 iunie, constănțenii sunt invitați la opera în două acte „Don Giovanni”. Soliștii Marius Eftimie, Ștefan Lamatic (București), Nicoleta Ardelean, Elena Rotari, Marius Turtoi, Silvia Simionescu, Adrian Pîrlea și Mihai Teodoru vor da viață personajelor capodoperei lui Wolfgang Amadeus Mozart, montată la Constanța în regia fostei directoare a Teatrului de Stat din Constanța, Beatrice Rancea. Decorurile sunt realizate de Constantin Ciubotariu, iar costumele de Doina Levintza. Conducerea muzicală este asigurată de Stasie Gonikberg (SUA). Își dau concursul Orchestra și Corul Teatrului, sub îndrumarea maestrului de cor Adrian Stanache.
Duminică, 15 iunie, constănțenii sunt invitați la „Cavalleria Rusticana” și „Paiațe”, două titluri într-un singur spectacol, Pietro Mascagni și Ruggiero Leoncavallo, doi compozitori, exponenți ai verismului – ultima epocă romantică italiană – două lucrări celebre care figurează în repertoriul curent al teatrelor de gen, mereu jucate în această formulă.
Acțiunea din „Cavalleria Rusticana” se petrece chiar în ziua de Paște, la sfârșitul anilor 1890. Opera lui Mascagni, într-un singur act, are o temă, o idee comună: drama – care a fost și va rămâne un crâmpei din viața reală. Ce femeie îndură ușor chinul de a fi părăsită de bărbatul iubit, pentru o alta mai frumoasă, mai ademenitoare! „Cavalleria Rusticana“ îi are în distribuție pe: Lucia Mihalache, Ana Maria Mladinovici, Doru Iftene, Cristian Caragea și Anca Dorneanu.
În „Paiațe”, Leoncavallo a dorit și a reușit să ofere spectatorilor o frântură din viața artiștilor care, dincolo de scenă, se confruntă cu dureri și bucurii, aceleași cu ale publicului său. În distribuție, soliștii Akiko Hayakawa (Japonia), Răzvan Săraru, Daniel Pop, Mădălin Băldău și Marius Eftimie.
La pupitru, dirijorul japonez Koichi Inoue. Regia este semnată de Sandra Răsvana-Cernat, iar scenografia îi aparține Nataliei Kornilova. Corul TNOB va fi condus, și de această dată, de Adrian Stanache.
Taguri
Articolul anterior Doi bărbați din județul Constanța au ajuns după gratii. Aveau emise mandate de executare a pedepselor
Articolul următor Un român, victima violențelor în Irlanda de Nord, după ce a fost arestat pe nedrept pentru viol. "Am pierdut totul"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei