"Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în stele"

de Simona ANGHEL Luni, 21 Octombrie 2013 151
Vineri, 25 octombrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța vor urca două legende ale teatrului românesc, care pornesc din nou în turneu național cu spectacolul "Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în stele", un seducător duel de poezie, fabule, vorbe de duh, povestiri și amintiri. Mereu surprinzător, mereu diferit și mereu de excepție, spectacolul "Caramitru-Mălaele, câte-n lună și în stele" este un spectacol de improvizație… "pentru că improvizația este, de fapt, starea de grație a actorului", cum spune Horațiu Mălăele. Dialogul este întregit de replicile muzicale pline de căldură și culoare ale violoncelistului Adrian Naidin. În zeci de ani de excepțională carieră, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele nu au avut ocazia să-și dea replica, nici în film, nici în teatru, deși publicul aștepta un dialog între doi actori care au în comun, pe lângă experiență și har, și dragostea pentru teatru și pentru poezie. Mult așteptatul moment a venit în toamna anului 2011, când cele două forțe s-au unit pentru prima dată pe aceeași scenă. Prețul unui bilet este de 60 lei, dar conducerea Casei de Cultură a decis să ofere șansa pensionarilor și studenților de a vedea acest spectacol prin intermediul ofertei "doi pe un bilet".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei