Carnaval de toamnă la Grădinița "Piticot"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019 250
Educatoarele și copilașii de la Grădinița "Piticot" au organizat, de curând, un carnaval de toamnă, care a reprezentat, de fapt, o evaluare a cunoștințelor despre acest anotimp a celor mici. Cu această ocazie, copilașii au cântat și și-au confecționat costume, alături de părinți, din diferite materiale din natură.

Cu un prietenos "Bine ați venit la Carnavalul Toamnei!", așa au pășit pe scenă preșcolarii grădiniței, emoționați, dar și curioși, veseli, dar și nerăbdători să arate cât de multe au reușit să învețe, să descopere și să creeze în toamna aceasta, împreună cu tot alaiul de frunze, forme, arome și culori ale ei.

"Privim copiii ca participanți activi ai propriului proces de învățare și explorăm prin toate mijloacele învățarea interactiv-creativă. Astfel, fiecare zi petrecută la grădinița noastră este o bucurie pentru ei, fie că vorbim despre bucuria de a fi împreună, bucuria de a reuși să creezi mediul educațional cel mai potrivit pentru fiecare copilaș în parte, bucuria de a arăta că știi, de a învăța lucruri noi sau bucuria jocului, pe toate le trăim aici, zi de zi", a precizat Coralia Chendru, profesor învățământ primar și preșcolar.   

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei