În perioada 21-22 ianuarie, Casa de Cultură Constanța va găzdui Festivalul Național Multicultural "De dragoste, de neam, de țară", un eveniment în cadrul căruia vom putea asista la momente folclorice, recitaluri de muzică ușoară, lansări de carte și spectacole de teatru.
- Publicitate -
Astfel, joi, 21 ianuarie, de la ora 18, vor urca pe scenă ansamblurile folclorice "Câmpia Română", al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, "Plaiuri Argeșene", din cadrul Casei de Cultură Pitești, "Doina Dobrogei", al Casei de Cultură Medgidia, "Chindia", al Casei de Cultură din Ploiești și Grupul Vocal Bărbătesc "Doruri muscelene" din Câmpulung. Aceștia vor fi urmați de cântăreața de muzică populară Irina Loghin, care va susține un recital.
Vineri, 22 ianuarie, sub genericul "Cafeneaua artelor", la Sala Studio a Casei de Cultură vor avea loc, începând cu ora 16,30, lansări de carte "Cafel" -Antologia de proză umoristică "Unșpe", de Cornel Udrea, editura Eikon, și "Obiceiuri de nuntă la Cangurii Șchiopi", de același autor, editura Napoca Star.
Vor urma un moment de muzică folk susținut de artiști ai Casei de Cultură a Sindicatelor din Slatina, un duel epigramistic dintre Casele de Cultură din Câmpulung Muscel și Turnu Măgurele, dar și o altă serie de lansări de carte. Astfel, vor fi lansate o monografie de Stelian Grigore - "Momentul George Beldescu", un roman de Stan Brebenel – "Canari în colivie", un volum de versuri semnat de Ion Nicolescu - "Mioritiada", lucrările "Nume și carte", de Marin Ifrim, și "Ucenicii vrăjitori", vol. 8, al Casei de Cultură Pitești.
De asemenea, vor fi prezentate momente lirice, realizate de Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău și Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung Muscel și momente folk, semnate de artiștii Casei de Cultură Slatina. Tot vineri, de la ora 18, la sala de spec-tacole va fi prezentat un medalion muzical coregrafic susținut de dan-satorii Caselor de Cultură din Câmpulung Muscel, Constanța, Slatina, Ploiești și Pitești. De asemenea, va avea loc și un concert vocal instrumental susținut de orchestra de cameră "Ars magna" din Buzău, de Corala Bărbătească "D.G. Kiriac" din Pitești și de Corala "Ioan Cristu Danielescu" din Ploiești.
În continuare, artiștii Casei de Cultură din Buftea vor prezenta spectacolul "Târfa cu respect", de Jean Paul Sartre.
În cea de-a doua seară a festivalului, va susține un concert cântăreața de muzică ușoară Nico. Festivalul va fi prezentat de Oana Nițu și Sergiu Cicu.
Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, Consiliul Județean Constanța, Primăria Constanța și Casa de Cultură Constanța.