Sir
Anthony Hopkins își rememorează cu sinceritate și sensibilitate parcursul excepțional
din film și teatru, copilăria marcată de dificultăți și drumul lung către
echilibru interior.
- Publicitate -
Născut
și crescut în Port Talbot, un mic oraș galez dominat de industria oțelului,
Hopkins a copilărit într-un mediu în care bărbații își ascundeau emoțiile, iar
vulnerabilitatea era privită ca o slăbiciune. Considerat în anii de școală un
elev fără perspective, destinul său s-a schimbat într-o seară de sâmbătă, când
a văzut ecranizarea din 1948 a piesei „Hamlet” - momentul care i-a trezit
pasiunea pentru actorie.
Cu
o sinceritate tulburătoare, actorul evocă etapele decisive ale carierei:
studiile la Royal Academy of Dramatic Art, perioada în care a lucrat sub
îndrumarea lui Laurence Olivier, întâlnirile cu Richard Burton și rolurile
memorabile care l-au consacrat, de la Hannibal Lecter la Regele Lear, personaje
în care a transformat tăcerea și rigoarea tatălui său în forță artistică.
Hopkins
vorbește deschis și despre căderile sale: dependența care i-a distrus prima
căsnicie și i-a pus viața în pericol, dar și lupta care l-a condus către
sobrietate, pe care o păstrează de aproape cincizeci de ani. În momentele de
singurătate și reflecție, se confruntă cu întrebări despre fragilitatea umană și
despre ceea ce tatăl său numea „Marele Secret”.
Completată
de o selecție de fotografii personale, volumul „Hai că am reușit, puștiule”
este o confesiune profundă și onestă, portretul unui artist complex care, timp
de peste șase decenii, a redefinit arta actoriei și a inspirat generații întregi.