Luni, 08 Iunie 2026

Cărți de Woody Allen, Pamuk și Che Guevara apar în librăriile românești

de Cuget Liber Vineri, 01 Februarie 2008 392 1 min citire
Cel mai nou roman al lui Woody Allen, o antologie Caragiale de Andrei Pleșu, "Jurnal pe motocicletă", de Che Guevara, și romane de Salman Rushdie se numără printre titlurile pe care editurile românești le pregătesc pentru 2008.
Editura Humanitas va publica în 2008 "Șefii și puștii" de Mario Vargas Llosa, "Arta romanului" de Milan Kundera, "Corpuri de femei, priviri de bărbați" și "Femeia singură și Făt-Frumos" de Jean-Claude Kaufmann și o carte despre Luciano Pavarotti, tenorul care a încetat din viață în cursul lui 2007. Volumul istoricului olandez Dennis Deletant "Mareșalul Antonescu, aliatul uitat al lui Hitler" va apărea în cursul lui 2008 la Humanitas, alături de "Noul, o veche poveste", de Andrei Cornea.
Colecția "Raftul Denisei" va începe o serie dedicată scriitorului canadian Douglas Coupland, iar Editura Polirom va lansa în prima parte a anului 2008 două noi serii de autor: Octavian Paler, cu "Un om norocos" și "Mitologii subiective", și Norman Manea. Mitoș Micleușanu, de la Planeta Moldova, va edita anul acesta cartea "Kasa poporului", în colecția "Ego. Proza". Polirom va lansa în 2008 și o nouă colecție de business, "Training. Vânzări & negocieri". Romanul "Zăpadă" al laureatului premiului Nobel pentru literatură Orhan Pamuk va apărea anul acesta la Curtea Veche Publishing. Printre cele mai importante titluri publicate de editurile All în 2008 se numără primele cărți din "Istoria filosofiei de Frederick Copleston".
Taguri
Articolul anterior Romania to benefit of a new nuclear plant in 2020, project starts this year, official says
Articolul următor Repetiții în toate teatrele constănțene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei