Bugetul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" este mai mic cu 1,5 milioane lei față de cel alocat anul trecut. Oamenii de cultură din Constanța sunt obligați, astfel, să funcționeze cu un buget mult sub cel necesar supraviețuirii.
- Publicitate -
Vești neplăcute pentru angajații Teatrului Național de Operă și Balet de la Constanța, la început de an. Bugetul instituției a fost tăiat considerabil, iar instituția nu va mai avea bani să-și plătească nici colaboratorii, nici salariații!
"Colaboratorii noștri au contracte lunare, nu anuale, din cauză că nu știm niciodată dacă ne ajung banii de la o lună la alta! Funcționăm cu doar șapte soliști, în condițiile în care fiecare operă din țară are de la 25 în sus. Suntem singura instituție culturală din țară, cu trei departamente, care funcționează cu doar 127 de salariați, în condițiile în care doar o operă din țară are peste 220 de angajați! Această prigoană ne va aduce în imposibilitatea de a funcționa!", a declarat managerul Daniela Vlădescu.
Conducerea instituției a explicat că acești colaboratori vin să completeze locul care este descompletat și nicidecum nu sunt luați dintr-un moft. Nesiguranța zilei de mâine, personalul la limită, investiții zero la capitolul decoruri, costume, aceasta este ima-ginea actului cultural, în anul 2015, de la Constanța. Oamenii - sublinia managerul instituției - nu-și permit să efectueze nici măcar concediul medical atunci când sunt bolnavi, pentru că nu are cine să-i înlocuiască. Bolnavi, răciți, ei vin se urcă pe scenă, pentru că nu au încotro și își fac treaba. Artiștii nu au niciun spor, având cele mai mici salarii din instituțiile de gen din țară.
În spatele unui spec-tacol, fie de operă sau de balet, este foarte multă muncă, repetiții numeroase pentru a obține performanțe. Ba-lerinii, sopranele, dirijorii, toți artiștii constănțeni sunt nemulțumiți de politica de salarizare și de bătaia de joc. Reducerile salariale din ultimii ani i-au adus pe artiști la limita disperării.
"Bugetul pe 2015 ne distruge viața! Întotdeauna angajații acestui teatru au avut nesiguranța locului de muncă și au fost nevoiți să evolueze în niște condiții anormale!", a afirmat managerul Daniela Vlădescu.
Infiltrații la acoperiș
Și clădirea Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" are nevoie de o serie de reparații de consolidare. Acoperișul trebuie urgent refăcut din cauză că infiltrațiile repetate afectează deja interiorul sălilor.
"Tot cârpim și la acoperiș și la tot ce este în acest teatru! Ne-am fi mulțumit să avem bani și pe 2015 să cârpim acoperișul, dar, după cum arată bugetul, este greu să mai planificăm ceva. Această prigoană împotriva noastră ne va duce la imposibilitatea de a mai funcționa!", a adăugat managerul T.N.O.B., Daniela Vlădescu.