Mâine, de la ora 11, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împreună cu muzeul-gazdă vernisează expoziția "Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securității".
- Publicitate -
Vernisajul va fi urmat de o masă rotundă cu tema "23 august 1944: 70 ani de controverse istoriografice", dezbatere care se va desfășura în Aula "Adrian Rădulescu".
Expoziția, organizată în parteneriat cu Asociația "General Nicolae Rădescu", beneficiază de sprijinul Casei Regale a României și va fi deschisă publicului până pe 25 septembrie.
După abdicarea și exilul impuse de comuniști, M.S.R. Mihai I al României a devenit subiect al urmăririi informative coordonată de poliția politică. De-a lungul anilor, Securitatea l-a numit "Străinul", "Leon" sau "Rex" (nume conspirative atașate supravegherii informativ-operative), iar măsurile întreprinse împotriva Familiei Regale se subsumau "Acțiunii Coroana".
Expoziția "Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securității" cuprinde documente emise de poliția politică pe toată durata urmăririi informative a membrilor Familiei Regale (1948-1989), fotografii (o parte dintre ele, inedite, au fost puse la dispoziție de Casa Regală a României), articole de presă etc.