Ce rost are Halloween în tradiția românească? Pretextul distracției versus „drăcia socială”

An de an aceeași poveste, când vine vorba de Valentines Day și de Halloween. De ce să celebreze poporul român două sărbători fără nicio legătură cu istoria mioritică? Zilele trecute, am surprins într-un autobuz discuția dintre două mămici, dialog care s-a aprins treptat, devenind imposibil de… neglijat, pe marginea sărbătoririi Halloweenului, fixat pe data de 31 octombrie, un eveniment care a explodat de-a dreptul în spațiul comercial, fie că vorbim de marketuri sau localuri din Constanța.

Una dintre mămici se declara fericită că sunt copiii în vacanță și nu mai este nevoită să alerge după „drăciile” alea de costume care îngrozesc lumea, în timp ce mămica cealaltă i-a povestit că a participat weekendul trecut la o petrecere dedicată acestei sărbători și că ai ei copii s-au distrat grozav. Și de aici dialogul a escaladat: de ce am ajuns noi să venerăm o sărbătoare de origine total străină de obiceiurile românești, transformată într-un bum comercial? Iar mămica pro-Halloween a replicat: „este prilej pentru copiii noștri să se reunească și să petreacă împreună cu alții, nu numai la aniversări. O fi ea de groază, dar poate fi foarte distractivă!".

Cu doar câteva zile în urmă, sociologul Gelu Duminică explica, pe pagina sa de Facebook, originile acestei sărbători împrumutate: „Că tot s-a dilit lumea și propagă o mizerie mincinoasă despre Halloween: sărbătoarea asta se trage din Samain (sfârșitul verii) celebrată de celți. Oamenii ăștia credeau că după ce au terminat cu recoltatul, ar fi bine să facă niște focuri mari cu care să alunge spiritele rele. Tot ei credeau că de Samain, lumea spiritelor se unește cu lumea viilor și că e bine să-i comemorezi pe cei ce nu mai sunt. După ce i-au cucerit romanii, celții nu au mai putut sărbători Samain-ul pentru că noii conducători ziceau că această sărbătoare e păgână. Așa că au înlocuit-o cu Sărbătoarea tuturor sfinților pe care o sărbătoreau în primele zile de noiembrie (prin anul 800 d.H era 01.11, iar de prin anul 1000 - pe 02.11). De prin 1800 și ceva, pentru că era mare foamete în Irlanda, mulți au plecat în America. Și au luat și sărbătoarea asta cu ei. Și i-au spus «All Hallows Eve» sau «All Hallows Even», adicătea «Ajunul Nopţii Sfinte». Sau prescurtat, Halloween.

Așa că vă rog, nu rostogoliți prostii. Mai ales noi, cei care avem o cultură populară plină de spirite rele, măști de măști, descântece și vrăji.

Apropo: peste doar două luni vine Crăciunul. Sper ca cei care se arată oripilați acum de măștile de Halloween să aibă aceeași atitudine la măștile colindătorilor autohtoni! Ne dați sau nu le dați!”.

La postarea cu pricina au venit cu comentarii numeroși internauți, dar ne-a atras atenția atitudinea unei profesoare: „În fiecare an, când fac vreo activitate la școală dedicată acestei sărbători, aud o grămadă de inepții. Ieri am sărbătorit Halloween-ul în avans, pentru că de luni intrăm în vacanță. Am organizat un concurs de costume și de machiaj la care s-au înscris foarte mulți copii. S-au pregătit serios, și-au confecționat ținute care mai de care, și-au făcut niște machiaje wow și au venit însoțiți de părinți emoționați, dornici să-i susțină (unii dintre ei chiar costumați). A fost emoție și multă bucurie. Prezentările copiilor au fost ingenioase, amuzante, totul la superlativ, greu de decis cine să câștige. Reacția multor colegi profesori a fost bună, au susținut demersul, însă a altora...de tot râsul. I-au «informat» pe copii (înainte de concurs) că sărbătoarea este pentru diavoli, că participând la activitate vor atrage răul asupra lor și că doar niște păgâni fără Dumnezeu ar sărbători Halloween-ul. Copiii au venit să-mi spună... Am avut un gust amar. Cum să strici bucuria unui copil, spunându-i așa ceva?!".

Lect.univ.dr. Ioan Istrati, de la Facultatea de teologie a Universității „Ovidius”, a considerat că este de momentul unei dezambiguizări. „Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween. În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.

Într-adevăr, la o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberațiile ontologice și manifestările oculte. De fapt, ceea ce se imprimă în mințile curate ale copiilor este obișnuința cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriașe, care devin leit motiv al vieților copiilor. Ridiculizarea demonilor nu este decât învățarea cu prezența lor, ruperea lor de regnul iadului veșnic și transformarea lor într-o gașcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină. Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gașcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut. De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie e o cale bine bătătorită.

Adulții pot discerne - și nu chiar toți - dintre ficțiune și realitate, între film și viață, între iluzie și adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginației, în care reperele vizuale primesc viață în mintea lor și se transformă în modele de urmat. Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reușesc. Violența ucigașă este așadar chemată în societate pe ușa din față, sub pretextul distracției. În loc ca demonii să fie exorcizați adică scoși afară din om și din lumea locuită și trimiși pe pustii locuri, așa cum se întâmplă la Botez și la Molitfele Sfântului Vasile, demonii sunt chemați, puși la masă, încarnați prin vestimentație și gestică macabră, imitați în atitudine, prezenți desigur pe termen lung.

Halloween-ul nu e o sărbătoare păgână, ea conține multe referințe creștine, ci o sărbătoare diabolică. Unii vor spune că vine repede și pleacă mult mai repede, ca un miros de dovleac și de usturoi. Însă ceea ce rămâne în subconștientul copiilor este accesibilitatea uriașă a diavolului care vine totdeauna când este chemat în viața oamenilor. Deriva morală, falimentul credinței, transformarea omului în animal și apoi în demon prin civilizație tehnologică, crimele, depresia generalizată, mentalitatea de turmă, toate acestea sunt mlădițe ale duhului necurat, alungat de 2000 de ani din viața lumii prin Sfintele Taine, și invocat acum de dragul sărbătorii, în inimile celor care îi urmează fără să o știe.

Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci. Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit. Tot astfel, Liturghia este un antrenament la rai, ca jertfă fără de prihană, rugăciune intensă, anamneză a iubirii, participare prin har, istorie și veșnicie unite strâns, de netăiat, în Trupul lui Hristos cel răstignit și înviat pentru oameni, pentru totdeauna. Are cineva impresia că te costumezi în diavol și vei merge la Liturghia veșnică?

Așadar, la Liturghie, nu la Halloween”, conchide preotul paroh Ioan Istrati.

În final, revenim la dialogul celor două mămici sus-menționate și la întrebarea uneia dintre ele: de ce avem nevoie de Halloween?