În săptămâna 5-11 decembrie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu partenerii săi educaționali, organizează a XII-a ediție a Festivalului Național al Șanselor Tale.
- Publicitate -
Deoarece anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatului, ediția din acest an are drept generic "Educație și voluntariat".
Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la Centrul de afaceri "Marea Neagră" din Mangalia. După alocuțiunile oficiale va urma un program artistic și vernisajul unei expoziții de pictură și grafică, ai cărei autori sunt elevii Ion Țugui și Diana Nițulescu, de la Colegiul Economic Mangalia, și Cristina Graure și Iulian Liță, de la Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia.
Urmează apoi o săptămână care abundă în activități diverse de educație permanentă în majoritatea instituțiilor de învățământ constănțene.
După cum informează ISJ Constanța, evenimentul are ca obiective diversificarea și extinderea ofertei de educație, adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieții muncii, dezvoltarea parteneriatelor educaționale cu sectorul public și privat, consolidarea rolului de centru de resurse educaționale la nivelul comunității al unităților de învățământ.