Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce surprize ne rezervă Tabăra de pictură "Pontul Euxin"

de Simona ANGHEL Joi, 04 Septembrie 2014 212 < 1 min citire
A doua ediție a Taberei de pictură "Pontul Euxin", organizată de omul de afaceri constănțean Florin Cârstocea, președinte al Asociației "Pontul Euxin", continuă, astăzi, cu o conferință intitulată "Experiența estetică și experiența religioasă - intuiție, epifanie, plasticitate. Pictorul și gustul Învierii". S-au înscris cu expozeuri prof. Ion Vlăducă, director științific al Școlii Brâncovenești din Constanța, jurnalistul Mihai Hurezeanu, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, președintele Fundației "Sf. Irina" București, pictor Sorin Scurtulescu, doctor în arte vizuale din Timișoara, conf. univ. dr. Dacian Andoni, de la Universitatea de Vest, Facultatea de arte și design Timișoara. Sculptorul Silvia Radu și criticul de artă Oliv Mircea vor vorbi despre impresionanta activitate artistică a celui care s-a stins prea curând, Dan Hăulică, și a cărui memorie o cinstește această ediție a taberei. Moderator al întâlnirii va fi conf. univ. dr. Daniela Țurcanu, care va oferi o interesantă expunere având ca subiect central Bisericuțele de cretă de la Murfatlar. Tabăra de pictură se va încheia vineri, 5 septembrie, cu vernisajul mult așteptat, care va avea loc la Mu-zeul de Artă din Constanța.
Taguri
Articolul anterior Primarul Marian Iordache l-a declarat Cetățean de Onoare pe savantul Florin Pricop
Articolul următor Băsescu: CSAT a aprobat prezența aeronavelor de luptă ale NATO pe aeroporturile din România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei