Duminică, 07 Iunie 2026

"Cei trei purceluși" îi invită la teatru pe copiii din Lumina

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 25 Februarie 2019 232 < 1 min citire
"Cei trei purceluși" îi invită la teatru pe copiii din Lumina
Teatrul pentru Tineret și Copii "Căluțul de Mare" se va deplasa mâine, 26 februarie, în localitatea Lumina, unde actorii vor juca spectacolul "Cei trei purceluși", în regia lui Gheorghe Balint. Muzica este semnată de Dan Bălan, iar decorurile îi aparțin lui Adrian Drăguț. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani și va avea loc începând cu ora 10.30. 
Povestea lui Serghei Mihailov, regizată de binecunoscutul regizor Gheorghe Balint, le aduce în prim plan micuților trei personaje extrem de haioase, Nana, purcelușul cel mic (fetiță), Nunu, purcelușul mijlociu, puțin bâlbâit și emotiv, dar și pe Nini, purcelușul cel mare. 
Desigur, din decor nu lipsește nici Lulu, lupul cel flămând și fudul. În concluzie, acesta este un spectacol extraordinar pentru micuți, dar nu numai, ci și pentru părinți, bunici, o lecție despre prietenie, toleranță și despre cum pot fi învinse toate greutățile prin optimism, voioșie, muncă și bunăvoință.
Cu această ocazie, publicul va putea urmări aventurile celor trei purceluși, joaca, zbenguielile lor și toate peripețiile prin care trec. Altfel spus, acesta este un spectacol vesel și hazliu, în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu extraordinar. 
Taguri
Articolul anterior Incendiu puternic Tulcea. Un bătrân din satul Agighiol a murit
Articolul următor Elevii de la Colegiul "Regina Maria" vor dansa în Portugalia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei