Astă-seară, începând cu ora 21, cei mici, însoțiți de cei mari, află povestea celor trei purceluși, din piesa de teatru cu același nume ce va fi prezentată pe scena Teatrului de Vară Jupiter.
- Publicitate -
Ușor de recunoscut și îndrăgită de prichindei, povestea pusă pe scenă are, ca și cartea, un rol moralizator: acela de a arăta ce se întâmplă atunci când te abați de la sentimentele bune și nobile. În distribuție: Cristian Crețu, Maria Țăran, Voicu Hetel. Regia: Ion Ionuț Ciocia. Prețul unui bilet este de 20 lei.